Concluzii după Summitul NATO de la Ankara: Trump a obținut ce a vrut de la Europa. Ce acorduri au fost anunțate

• Germania și Țările de Jos vor dezvolta capacități europene pentru producția de rachete Stinger.
• Europa încearcă să reducă dependența de Statele Unite, dar achizițiile recente arată o direcție diferită.
• România încearcă să mențină echilibrul între interesele europene și cele americane.
• Întrebarea rămâne dacă Europa își consolidează propria industrie de apărare sau devine tot mai dependentă de industria americană.

La Summitul NATO de la Ankara, acordurile din domeniul apărării au dominat discuțiile. Aliații au anunțat proiecte care apropie industria militară americană de cea europeană, de la producția de echipamente până la mentenanța unor sisteme avansate de rachete.

Germania a făcut un pas în aceeași direcție, iar Friedrich Merz a anunțat azi inclusiv intenția de a cumpăra rachete de croazieră Tomahawk. Deciziile vin însă pe fondul presiunilor legate de poziția lui Donald Trump față de NATO.

Întrebarea este: pentru a păstra sprijinul SUA, riscă Europa să își lase propria industrie de apărare în plan secund?

Despre acest subiect a vorbit Andreea Soare, editor la Monitorul Apărării și Securității, într-o intervenție LIVE la Aleph News.

Ce acorduri au fost anunțate la NATO și cum afectează asta industria europeană de apărare?

Andreea Soare, editor la Monitorul Apărării și Securității: ,,Vorbim despre mai multe tipuri de acorduri.
În primul rând, vorbim despre posibilitatea producției de rachete americane Stinger pe teritoriul Europei. Sunt rachete inițial produse de RTX, dar acum ar urma să fie produse aici, în Europa, într-o colaborare între Germania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos.

Mai vorbim și despre posibilitatea producției de rachete AMRAM, tot pe teritoriul european și de deschiderea unei facilități de mentenanță pentru rachetele interceptoare PAC-3, pentru sistemele antiaeriene Patriot. De exemplu, Polonia este una dintre țările care ar putea găzdui un astfel de centru, deși noi știm că și România dispune de astfel de sisteme antiaeriene și inclusiv de rachete de acest tip. De asemenea, un alt anunț important făcut la NATO, la Ankara, a fost și colaborarea dintre compania Gigant din Statele Unite ale Americii, Lockheed Martin, și compania germană Rheinmetall. Acestea, se pare, vor produce în comun rachete ATAC-MS, acele rachete cu rază lungă de acțiune pe care și le tot doreau ucrainenii, dar nu au mai reușit să le primească la timp pentru a ataca în adâncimea teritoriului rusesc.

Sunt și alte tipuri de acorduri mai mici anunțate la Ankara, lucruri care ne arată, de fapt, faptul că Europa trebuie să învețe să se apere singură, așa cum spune Președintele american Donald Trump, dar trebuie să facă acest lucru cu arme americane. Noi ne aducem aminte, de începutul acestui an, de anunțul făcut de Colby Elbridge, subsecretarul Departamentului pentru Război din SUA, care ne vorbea pentru prima dată despre conceptul NATO 3.0.

Spune la momentul respectiv că Europa trebuie să învețe să se apere singură dacă vor exista mai multe războaie simultan, că trebuie să crească numărul militarilor din propriile armate, dar de asemenea și că trebuie să reducă dependența pe care o are Europa de echipamentele militare americane. Ei bine, vedem că ceea ce se declară nu se potrivește neapărat cu ceea ce se cere în acest moment de la industria europeană și industria americană de apărare, pentru că, vedem pe termen cel puțin scurt și mediu, această dependență nu va putea fi redusă.

Ori, noi stăm acum să ne gândim la ce se întâmplă cu programele de reînarmare din Europa. Și ne gândim în primul rând la programul SAFE de 150 miliarde de euro. Ne aducem aminte că Ursula von der Leyen ne spunea foarte clar că trebuie să cumpărăm arme europene pentru Europa.

Și, într-adevăr, acest program cerea, era o condiție extrem de importantă, ca aceste arme să fie cumpărate de la firme europene. Dar noi vedem acum că se semnează foarte multe contracte cu industria americană de apărare. Totodată mai există acel împrumut dat de Comisia Europeană Ucrainei de 90 de miliarde de euro, unde, de asemenea, condiția primară este ca acele arme să fie cumpărate din Europa. Dar cum va putea oare vreodată Europa să-și dezvolte infrastructura de producție dacă noi, de fapt, susținem infrastructura de producție de echipamente militare din Statele Unite ale Americii?

Pentru că acesta este sentimentul, să spunem, pe care l-am primit când am mers la mai multe expoziții de echipamente militare. Foarte mulți producători spuneau, ni se cere, ni se vorbește, de fapt, despre foarte multe comenzi, dar, de fapt, când ajungem la masa negocierilor, ne dăm seama că nu se mai cumpără de la noi echipamente militare, ci din alte țări din afara Europei. Și astăzi, de exemplu, Frederic Mertz ne-a anunțat de acel acord, de acel contract pentru rachetele Tomahawk, rachete de croazieră.

Într-adevăr, în Europa nu există în acest moment o alternativă. Dar trebuie să spunem și că nemții au tot căutat companii, start-up-uri, inclusiv din Israel, care să vină cu alternative la aceste rachete. În acest moment avem, de exemplu, racheta Flamingo din Ucraina.
Dar vedem că, chiar și așa, după lungi momente de gândire, tot s-a mers pe varianta cea mai simplă, aceea de a cumpăra de la americani.”

Cum privește România această situație? Noi unde ne poziționăm?

Andreea Soare, editor la Monitorul Apărării și Securității: ,,România știm deja face la nivel diplomatic echilibristică. Ba vrea să fie cu Statele Unite ale Americii, ba cu Europa, deși în ultima perioadă am tot văzut cel puțin la nivel declarativ că Președintele Nicușor Dan se îndreaptă tot mai mult spre Statele Unite ale Americii și dorește foarte mult încă o șapcă cu Make America Great Again. Și spune asta pentru că potrivit surselor Monitorului Apărării și Securității, România a fost singura țară din Uniunea Europeană care a accesat fondurile din SAFE și care a cerut exclusiv la Comisia Europeană ca aceste achiziții să fie făcute și din Statele Unite ale Americii.

Europeanii ceilalți au înțeles că trebuie să promovăm industria europeană de apărare, dar România a vrut să treacă puțin peste Oceanul Atlantic pentru că își dorea foarte mult un contract mai precis cel pe Arma de Arsar cu compania americană Sig Sauer. Știm că în cele din urmă nu s-a semnat acest contract. Încă sunt probleme, înțelegem, de negocieri acolo și sunt foarte multe companii din Europa care produc diferite tipuri de arme, de sisteme de armament individual care tot speră că vor primi ele contractul pentru că, cred ele, România va respecta principiul din programul SAFE mai precis Buy European, Not American.

Cu toate astea, așa cum spunea Președintele Nicușor Dan, își dorește să meargă la Washington și el crede că biletul lui de intrare la Casa Albă va fi fix acest contract care, trebuie să spunem, nu este un contract tocmai mic.”