Consiliul de Securitate al ONU a cerut Houthi să înceteze atacurile din Marea Roşie

  • Houthi, un grup aliat cu Iranul care a cucerit o mare parte din Yemen într-un război civil.
  • Patru membri, inclusiv Rusia şi China, care au drept de veto, s-au abţinut. Niciunul nu a votat împotrivă.
  • Purtătorul de cuvânt al Houthi din Yemen, Mohammed Abdul Salam, a spus despre rezoluţia ONU că este un „joc politic” şi a declarat că SUA sunt cele care încalcă dreptul internaţional.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut miercuri Houthi să înceteze imediat atacurile asupra navelor din Marea Roşie şi a avertizat împotriva escaladării tensiunilor, scrie BBC.

Rezoluţia Consiliului de Securitate a cerut, de asemenea, Houthi să elibereze nava Galaxy Leader, un transportor de vehicule, pe care grupul l-a rechiziţionat la 19 noiembrie.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Unsprezece membri ai Consiliului au votat în favoarea măsurii prin care se cere Houthi „să înceteze imediat toate atacurile, care împiedică comerţul global şi drepturile şi libertăţile de navigaţie, precum şi pacea regional”.

Patru membri, inclusiv Rusia şi China, care au drept de veto, s-au abţinut. Niciunul nu a votat împotrivă. Dispoziţia-cheie a rezoluţiei a menţionat dreptul statelor membre ale ONU, în conformitate cu dreptul internaţional, „de a-şi apăra navele de atacuri, inclusiv de cele care subminează drepturile şi libertăţile de navigaţie”.

Conform BBC, prevederea a echivalat cu o aprobare implicită a Operaţiunii Prosperity Guardian, o forţă navală multinaţională condusă de SUA care a apărat navele comerciale din Marea Roşie şi Golful Aden de atacurile Houthi cu rachete şi drone. „Ameninţarea la adresa drepturilor şi libertăţilor de navigaţie în Marea Roşie este o provocare globală care necesită un răspuns global”, a declarat ambasadorul american Linda Thomas-Greenfield. Houthi, un grup aliat cu Iranul care a cucerit o mare parte din Yemen într-un război civil, a spus că va ataca navele legate de Israel sau care se îndreaptă spre porturi israeliene pentru a-şi arăta sprijinul pentru islamiştii Hamas care luptă împotriva ofensivei israeliene din Gaza. Cu toate acestea, multe dintre navele vizate nu au avut legături cu Israelul. Purtătorul de cuvânt al Houthi din Yemen, Mohammed Abdul Salam, a spus despre rezoluţia ONU că este un „joc politic” şi a declarat că SUA sunt cele care încalcă dreptul internaţional.

Atacurile Houthi au perturbat comerţul maritim, determinând unele linii de transport maritim să redirecţioneze navele din Marea Roşie către rute mai lungi, ameninţând să crească preţurile la energie şi alimente.

În cadrul ultimelor lovituri, Washingtonul a declarat că navele de război americane şi britanice au doborât marţi 21 de drone şi rachete lansate de Houthi asupra căilor maritime din sudul Mării Roşii, în ceea ce Londra a numit cel mai mare atac de acest fel în zonă.