• Consiliu de Securitate al ONU va discuta acuzaţiile Rusiei privind intenţiile Ucrainei de a fabrica şi utiliza o bombă radiologică.
  • Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, i-a cerut secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, să analizeze subiectul „provocărilor” pe care le-ar pregăti Kievul.
  • Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a avertizat duminică, într-o conversaţie cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, că Ucraina pregăteşte un atac cu dispozitive radioactive artizanale.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni marţi seară, într-o sesiune care nu va fi publică, pentru a examina acuzaţiile Rusiei privind intenţiile Ucrainei de a fabrica şi utiliza o bombă radiologică, afirmă diplomaţi citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde.

Dezbaterea va avea loc la iniţiativa Moscovei. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, i-a cerut secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, să analizeze subiectul „provocărilor” pe care le-ar pregăti Kievul.

Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a avertizat duminică, într-o conversaţie cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, că Ucraina pregăteşte un atac cu dispozitive radioactive artizanale.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Moscova a atras atenţia şi Franţei şi Marii Britanii asupra riscurilor unui astfel de atac. Însă Casa Albă a respins imediat acuzaţiile Moscovei la adresa Kievului, pe care le consideră „o acţiune falsă de transparenţă„.

Acuzaţiile Rusiei au fost respinse şi de Franţa, Marea Britanie şi NATO.

Ucraina susţine că, de fapt, Rusia pregăteşte un atac radiologic pe care îl va atribui armatei ucrainene. Totuşi, Administraţia de la Kiev a anunţat, luni, că va primi inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la instalaţiile nucleare ucrainene, pentru a respinge clar acuzaţiile Rusiei.

Inspectoratul ucrainean de Reglementare în domeniul Nuclear a anunţat marţi, conform CNN, că echipele AIEA se vor deplasa la două obiective atomice, situate în Kiev şi Zhovti Vodi (regiunea Dnipropetrovsk), acestea fiind locurile asupra cărora Moscova a emis suspiciuni.

Conform unor surse citate de agenţia DPA şi de publicaţia Der Spiegel, Moscova va propune spre aprobarea Consiliului de Securitate ONU un proiect de rezoluţie privind activităţi ale Ucrainei şi SUA de fabricare a armelor biologice.

Proiectul rus nu are nicio şansă de a fi aprobat în Consiliul de Securitate ONU, întrucât Statele Unite au drept de veto şi vor bloca iniţiativa