- Consiliul General al Capitalei vrea să schimbe stema Bucureștiului.
- Stema Bucureștiului e greșită încă din anul 1864.
- Pe stema Bucureștiului nu apare Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.
Eram în eroare și nu știam. Consiliul General al Capitalei vrea să schimbe stema Bucureștiului. „Reprezentarea icoanei Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru stema Capitalei a fost aleasă eronat încă din anul 1864” – scrie în referatul de aprobare. Adică, imaginea de pe emblemă nu este a lui Dimitrie cel Nou. Pe emblemă apare imaginea și simbolistica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar pe 26 octombrie, Sfânt care nu are legătură cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, cu data de prăznuire la o zi distanță – pe 27 octombrie.
Proiectul de schimbare a stemei va fi dezbătut miercurea viitoare, pe 31 ianuarie. Autoritățile spun că eroarea nu a fost îndreptată în Hotărârea de Consiliu General din 1993. Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a aprobat vara trecută noul model de icoană pentru stema Bucureștiului.
După stemă, după port – urmează și un parc nou în București
În aceeași ședintă de miercurea viitoare Consiliul General al Primăriei București discută un proiect de hotărâre care prevede ca Primăria sectorului 2 să aloce 9,3 milioane de lei pentru exproprierea unui teren pentru amenajarea unui parc.
Citește și
- Trump trebuie să-i plătească 83,3 milioane de dolari lui E. Jean Carroll, daune în procesul de defăimare
- SUA plănuiesc să staționeze arme nucleare în Marea Britanie, pentru prima dată în 15 ani. Rusia ar putea privi mișcarea drept o „escaladare”
- Cum se pregătește Emmanuel Macron de Jocurile Olimpice? Principala amenințare este cea a dronelor