Constanța în carantină, dar terasele deschise. 6 persoane s-au ales cu amenzi după ce au fost susprinse stând la o terasă

Șase persoane au fost amendate la Constanța ieri pentru că au mers să mănânce la o terasă.

Guvernul nu închide restaurantele, ca să nu dea compensații.

În schimb, închide oamenii în case. Constanța este în carantină. Lumea nu are voie să iasă din casă decât cu motiv întemeiat.

Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt IPJ Constanța: „Cele 6 persoane au fost surprinse de către polițiști și jandarmi stând la o masă, servind masa, iar acest lucru, conform prevederilor legale, nu este permis, astfel că persoanele respective au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 4.000 lei.

Rolul polițiștilor și al jandarmilor este acela de a aplica prevederile legale, iar prevederile legale actuale permit prepararea, comercializarea și servirea în spații deschise, adică pe terase, în schimb, în legislația actuală nu este permisă ieșirea din casă, din locuință, decât din anumite motive justificate, și bineînțeles că mersul la restaurant nu este un motiv justificat.

Au mai fost persoane sancționate pentru că nu își puteau justifica ieșirea din locuință” .

Exit mobile version