• Copiii vor beneficia de acte de identitate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani
  • Cărțile de identitate vor fi eliberate începând din luna august la cererea părinților
  • Robert Similea este tatăl lui David și ne spune că este de acord cu noua reglementare

Copiii vor beneficia de acte de identitate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Aceste vor fi eliberate începând din luna august, opțional, la cererea părinților. Adoriana de la Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie spune că aceste cărți de identitate pot fi procurate încă de la nașterea copilului și au o valabilitate de doi ani.

„Ideea este că în momentul în care vom avea aceste cărți de identitate electronice, chiar și pentru copii, posibilitatea falsificării documentelor de identitate va fi foarte mult redusă”, a spus Adoriana Țerescu.

Robert Similea este tatăl lui David și ne spune că este de acord cu noua reglementare. Consideră că îi este mai ușor copilului să fie legitimat atât în țară, cât și în străinătate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În alte țări din Europa, din Uniunea Europeană, se practică eliberarea de acte de identitate de la vârste foarte fragede, din câte știu, chiar și de la șase luni. Lucrul asta ajuta foarte mult în momentul în care călătorești în afara țării”, susține Robert.

Aceste documente sunt de cinci tipuri. Vorbim despre actul de identitate, cartea de identitate simplă, care conține date și informații înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card, cartea electronică de identitate, care va conține și un cip, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.