- Coreea de Nord a afirmat vineri că proiectilul lansat în direcţia Mării Japoniei cu o zi înainte a fost o rachetă balistică intercontinentală.
- Racheta, numită Hwasong-17, a fost trasă ca răspuns la exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, descrise drept ,,provocatoare şi agresive” de agenţia oficială de la Phenian.
- Potrivit armatei sud-coreene, racheta, trasă într-un unghi înalt, a zburat 1.000 de kilometri înainte de a ateriza în mare.
Coreea de Nord a afirmat vineri că proiectilul lansat în direcţia Mării Japoniei cu o zi înainte a fost o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), a transmis agenţia de stat KCNA, confirmând declaraţii ale armatei sud-coreene, scrie Media Part.
Racheta, numită Hwasong-17, a fost trasă ca răspuns la exerciţiile militare comune desfăşurate de Statele Unite şi Coreea de Sud, descrise drept ,,provocatoare şi agresive” de agenţia oficială de la Phenian.
Potrivit armatei sud-coreene, racheta, trasă într-un unghi înalt, a zburat 1.000 de kilometri înainte de a ateriza în mare.
Această nouă demonstraţie de forţă a avut loc cu câteva ore înaintea vizitei la Tokyo a preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol. În capitala Japoniei, aceasta urmează să abordeze în special problema programelor nord-coreene de rachete şi arme nucleare, într-un moment în care Seulul şi Washingtonul desfăşoară manevre militare pe care Phenianul le vede ca pe o repetiţie a unei invazii a teritoriului său.