• Coreea de Nord a testat cu succes un „motor cu combustibil solid de mare putere” în prezența lui Kim Jong Un.
    Testul face parte din „dezvoltarea unui nou tip de armă strategică” , potrivit agenției de stat KCNA.
  • În ciuda sancţiunilor internaţionale, Phenianul continuă să-şi consolideze arsenalul militar, mai ales rachetele balistice intercontinentale.

Coreea de Nord a testat cu succes un ,,motor cu combustibil solid de mare putere” ce ar permite lansarea mai rapidă a rachetelor balistice, a anunţat vineri agenţia de presă de stat KCNA, potrivit Le Monde.

Supervizat de liderul nord-coreean Kim Jong Un, testul efectuat joi a oferit o garanţie ştiinţifică şi tehnologică pentru dezvoltarea unui nou tip de armă strategică” , potrivit unui comunicat în engleză difuzat de KCNA.

Imaginile testului efectuat la baza de lansare a sateliţilor Sohae din Tongchang-ri (nord-vest), îl arată pe liderul nord-coreean urmărind tirul static al motorului, din care ieşeau flăcări galbene strălucitoare.

În ciuda sancţiunilor internaţionale, Phenianul continuă să-şi consolideze arsenalul militar, mai ales rachetele balistice intercontinentale (ICBM).

În prezent, toate sunt cu combustibil lichid şi Kim Jong Un a făcut anul trecut din motoarele cu combustibil solid o prioritate strategică pentru a evolua spre proiectile mai avansate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Rachetele cu combustibil lichid sunt mai dificil de utilizat şi necesită mai mult timp de pregătire, potrivit analiştilor. Mai încete, ele sunt de asemenea mai uşor de reperat şi distrus de inamic.

Dimpotrivă, proiectilele cu combustibil solid sunt ,,mai mobile, mai rapide de lansat şi de ascuns, precum şi de utilizat în timpul unui conflict” , spune Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ehwa din Seul. Potrivit lui, desfăşurarea acestei noi tehnologii ar face arsenalul nuclear al Coreei de Nord mai periculos” .

Nuclearizarea ireversibilă a țării 

Anul acesta, Kim Jong Un a decretat nuclearizarea Coreei de Nord ca ireversibilă” , exprimându-şi dorinţa de a deţine cel mai puternic arsenal nuclear din lume.

Rachetele balistice intercontinentale cu combustibil solid, lansate de pe uscat sau mare, ar face de asemenea parte din acest arsenal.

Phenianul a efectuat o serie de teste militare fără precedent în acest an, inclusiv lansarea în noiembrie a celei mai avansate ICBM până în prezent.

Seulul şi Washingtonul avertizează de luni de zile cu privire la posibilitatea unui nou test nuclear al Coreei de Nord. Ar fi al şaptelea din istoria ei.