• Oamenii poartă în continuare măști în Coreea de Sud, deși regula a fost scoasă de către guvern.
  • Aceștia susțin că protecția prin mască îi face să simtă mai bine și mai în largul lor.
  • Persoanele din Coreea de Sud trebuie să poarte mască în continuare în interior.

Coreea de Sud a relaxat regulile care impun purtarea măștilor în aer liber, pe măsură ce numărul cazurilor de COVID-19 scade, dar mulți oameni nu și le scot încă din cauza infecțiilor cu Omicron. Autoritățile sanitare au ridicat luni măsurile, în cea mai recentă relaxare a restricțiilor, chiar și pe fondul opoziției echipei de tranziție a președintelui ales Yoon Suk-yeol, care a calificat decizia drept prematură.

Majoritatea oamenilor au fost văzuți purtând măști pe străzile aglomerate din districtul Gwanghwamun, unde se află clădiri guvernamentale și corporative, spunând că protecția îi face să se simtă mai în largul lor.

„Am încercat să mi-o scot când am plecat de acasă, dar apoi 70-80% dintre oamenii pe care i-am văzut în centrul orașului o purtau. Cred că este prea devreme să scăpăm de ea chiar și atunci când suntem afară”, a declarat Lee Byung-young, în vârstă de 61 de ani, pentru Reuters.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Kim Eun-hee, în vârstă de 52 de ani, a declarat că s-ar simți mai în siguranță fără mască dacă infecțiile zilnice vor scădea în continuare la aproximativ 5.000. Agenția coreeană de control și prevenire a bolilor (KDCA) a raportat 20.084 de cazuri noi de COVID-19 pentru duminică, cazurile zilnice continuând să scadă de la un vârf de peste 620.000 la mijlocul lunii martie.

Oamenii trebuie să poarte în continuare măști în interior și la evenimentele în aer liber cu 50 de participanți sau mai mult, cum ar fi mitingurile, concertele și stadioanele sportive. În parcul Hyochang din centrul Seulului, aproximativ 80% din zecile de vizitatori purtau măști.

Printre aceștia se număra Oh Ho-young, o locuitoare a cartierului în vârstă de 71 de ani, care a declarat că era bucuroasă că se poate plimba fără mască pentru prima dată în ultimii doi ani.

„Am venit aici pentru a face jogging de mult timp, dar să merg fără mască acum, mă simt atât de proaspătă și de bine”, a spus ea. Această țară de 52 de milioane de locuitori a reușit să limiteze numărul total de cazuri la 17.295.733, cu 22.958 de decese, prin depistarea și testarea agresivă, precum și prin vaccinarea pe scară largă.

Lee Geun-young, în vârstă de 34 de ani, care purta o mască, a declarat că va continua să poarte una până când COVID-19 va deveni mai puțin îngrijorător. „Și mie mi-e dor de zilele de dinainte de pandemie, când trăiam fără mască”, a spus el din parcul Hyochang. „Este incomod, dar este mai bine să rămân precaut nu numai pentru mine, ci și pentru a nu le face rău celorlalți”.