• Cristian Ghinea îi propune lui Marcel Ciolacu să-şi dea demisia dacă PNRR va fi aprobat de Comisia Europeană, iar dacă nu va fi îşi dă el demisia: „Ciolacu, hai să discutăm cu demisia pe masă!”.
  • Ministrul investițiilor și proiectelor europene avansează data de 30 septembrie 2021 pentru aprobare.

„Factual, situaţia e clară şi este descrisă în disclaimerul la tabelele trimise de Comisia Europeană publicate de PSD cu mare tam-tam: sunt întrebări puse de Comisia Europeană legate de procedura de costing. Am spus în mai multe rânduri că PNRR este un exerciţiu unic pentru că toate detaliile trebuie stabilite înainte de începere – spre deosebire de fondurile europene clasice, unde se decid doar alocările înainte şi proiectele concrete se fac ulterior. Este un exerciţiu complex de estimare ex-ante a costurilor pentru sute de investiţii. Un exerciţiu făcut pentru prima dată şi de Comisie şi de statele membre. Tabele cu multe pagini de solicitare de clarificare au fost trimise către toate statele membre. La fel vor fi întrebări pentru analizele de mediu şi pentru etichetarea cheltuielilor de mediu/digital. La fel cum au mai fost cereri de clarificare, pe care le-am rezolvat”, scrie pe Facebook Cristian Ghinea.

Citește și DOCUMENT. Greșelile din proiectul PNRR, depistate de Comisia Europeană, explicate de Aleph News

Potrivit acestuia, în această săptămână au avut loc întâlniri sectoriale MIPE – ministere de linie – Comisia Europeană unde s-a trecut prin aceste tabele: „Unele întrebări au fost lămurite pe loc, altele urmează să o facem. La toate proiectele mari depuse la Comisie din fondurile de coeziune (de peste 50 de milioane de euro) există sute de întrebări de la Comisie, pe care MIPE şi aplicanţii care au depus proiectul le lămuresc. Face parte din treaba obişnuită a acestui minister.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD

Cum ne-am putea imagina că la un program de ţară de 29,2 miliarde de euro nu apar cereri de clarificare? Trecând cu calm prin aceste tabele, cele mai multe sunt uşor de clarificat. De pildă, comentariile Comisiei pe secţiunea Transport, la modernizarea căilor ferate, Comisia observă costurile pe care le consideră ridicate. Colegii de la Ministerul de linie au lămurit deja că acele costuri includ şi echipamentele digitale, lucru deja vizibil în altă anexă. Lămurire cerută – caz închis.

La şcoli verzi, ministerul de linie a justificat costurile prin studii de piaţă legate de clădiri similare, Comisia cere raportate la costurile standard naţionale – cum aceste standarde nu includ ultimele cerinţe europene, vom insista în dialog că studiul de piaţă este metoda realistă de costing. Am cerut miniştrilor de linie să acorde atenţie acestui exerciţiu şi acolo unde mai sunt probleme vor fi rezolvate”.

„PSD a citit anexele de la PNRR dând click dreapta şi căutând autorii. L-au depistat pe Toshiba”

Ghinea spune că este vorba despre un dialog „normal, tehnic şi bazat pe evidenţe, e cumva de aşteptat că fiind greu de furat PSD nu înţelege nimic din proces.

„PSD a citit anexele de la PNRR dând click dreapta şi căutând autorii. L-au depistat pe Toshiba. Comisia a citit serios şi a pus întrebări, pe care le vom lămuri. Dacă PSD are atâţia experţi deştepţi, dat fiind că documentele sunt publice, de ce nu a pus PSD întrebările astea? PSD anunţă din nou că PNRR a fost respins. Este a patra oară când PSD lansează acest fake news. La fiecare dialog cu Comisia, PSD are un atac de panică trucat. E cazul să se liniştească. Dar, ca să scăpăm de emoţii, fac o propunere lui Marcel Ciolacu”, adaugă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunţi a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi uşor rezolvată. Îţi propun următorul pariu: dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îţi dai demisia din funcţia de preşedinte PSD. Termen: 30 septembrie 2021. Te ţine?”, îşi termină Ghinea postarea.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar putea fi aprobat doar în septembrie, ceea ce va duce la întârzieri mari, a declarat, joi seara, la emisiunea STIU, de la Aleph News, europarlamentarul PSD Victor Negrescu, după ce Comisia Europeană a transmis zeci de observaţii.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, la Antena 3 că documentul PNRR prezentat de România a fost desfiinţat de specialiştii Comisiei Europene. Ciolacu a vorbit despre ruşine şi despre conflict de interese în cazul celor care au întocmit documentele.

La rândul său, premierul Florin Cîţu a arătat într-o postare pe Facebook că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu a fost respins şi nu a fost retrimis de Comisia Europpeană, caracterizând informaţiile apărute drept fake news.