• Guvernul a făcut public Planul Național de Redresare și Reziliență
  • Florin Cîțu: „Ne asigurăm că banii vor ajunge în toate colțurile României
  • Marcel Ciolacu: „Vom împrumuta 15 miliarde din PNRR pentru a hrăni prietenii
  • Comisia Europeană: Deficitul excesiv trebuie redus până în 2024
  • Cristian Hostiuc: „Guvernul nu-și asumă direct revizuirea sistemului de impozite”

Șapte luni. De atât a avut nevoie România să facă lista de cumpărături de la Comisia Europeană. Buget – 29,2 miliarde de euro. Pe principiul mai bine mai târizu decât niciodată, Guvernul a făcut public astăzi celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență. România se aștepta să facă, prin PNRR, trenuri de mare viteză, spitale și școli noi. Când colo, trebuie să mărească vârsta de pensionare și să umble la taxe și impozite.

434 de kilometri de autostrăzi au răsărit în România. Deocamdată în Power Point-ul premierului Florin Cîțu. Cu promisiunea că vom putea merge pe aceste drumuri cât de curând, cel târziu până în 2026. Lista Guvernului „Se va face” e plină și de alte promisiuni atrăgătoare: stații electrice, șase stații noi de metrou la București și nouă stații la Cluj, un spital nou-nouț până în 2024, mii de kilometri de piste de bicicletă, Cloud guvernamental care să lege toate instituțiile publice, trenuri noi, cărți de identitate electronice, 3.000 de școli noi. Și astea sunt doar o parte.

Coșul abundenței vine la pachet cu condiții

Florin Cîțu s-a obligat în fața Comisiei Europene cu un plan de reforme pe mai multe sectoare: sistemul de pensii, salariile, politica fiscală și chiar reducerea corupției și o justiție mai eficientă. Specialiștii spun că suntem singura țară care a primit si a acceptat astfel de conditii.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Sunt trei mari sectoare care primesc bani: transporturi – 6,7 miliarde de euro, sănătate – 2,4 miliarde de euro și educație – 3,6 miliarde de euro”, a spus premierul Cîțu.

„Guvernul s-a angajat prin PNRR la o nouă lege a pensiilor. Vorbim despre o posibilitate voluntară de a rămâne în câmpul muncii mai multă vreme”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

Documentul a stârnit deja scandal. PSD acuză acordarea de contracte cu dedicaţie prin PNRR. „PSD cere imperativ Guvernului să facă publice criteriile care au permis ca doar firma – GSP Power – să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie.”

„Nu știu cum a fost selectată acea companie. Colegii de la Ministerul Energiei trebuie să explice dacă acea companie va face tehnic acea investiție”, a spus Cristian Ghinea.

Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarulul Financiar, a explicat la Aleph News ce înseamnă de fapt acest Plan Național de Redresare și Reziliență pentru România.

„Cele 1.203 pagini și anexele sunt maculatură curată, cu câteva excepții, cu unde s-ar duce banii. De la ce pornim și unde vrem să ajungem nu există deloc. Asta este o meteahnă a guvernanților din România. Noi nu știm unde suntem și ce ne asumăm. Doar avem kilometri de autostradă, foarte bine. Dar întrebarea este de ce? De ce facem acest lucru? De ce renovăm școlile? Dacă renovăm școlile, în zece ani de zile, câți copii vor merge la școală?”, a explicat Cristian Hostiuc.

„Noi plătim acest PNRR. Banii nu vin gratis. Vom plăti prin taxe mai mari pe proprietate, taxe fiscale mai amri, prin sistemul de pensii. (…) PNRR este extraordinar, este o șansă petnru România, (…) dar aș fi vrut, având în vedere că premierul este venit din sectorul privat, din sectorul bancar, să își asume ceva”, a adăugat Cristian Hostiuc.