• Pfizer trebuie să își respecte contractele comerciale, va întârzia cu cele statale.
  • Până când vin cele de la Moderna și AstraZeneca, va fi o criză de vaccin.
  • Europenii își adaptează strategia în funcție de nevoie și de stocul de vaccin.

Toți cei care vor să se vaccineze o vor putea face a promis Comisia Europeană. Numai că în 27 e mai greu să iei o hotărâre, așa că, în timp ce europenii se gândeau ce vaccin să cumpere și de unde, în timp ce negociau, companiile își asigurau fluxul comercial. Șeful de la BioNTech, partenerul german al americanilor de la Pfizer, avertizează europenii că s-au trezit târziu.

„Abia pe 11 noiembrie semnat, primim 4,7% din cele 200 de milioane de doze contractate, există posibilitatea să suplimentăm cu 100, nu avem calendar al livrărilor. Cu Moderna am semnat și mai târiu, pe 25 noiembrie, pentru 80+80 de milioane de doze. Ne-am mișcat mai repede cu Astra Zeneca, am contract 300 milioane de doze pe 14 august, dar acesta nu e în discuție la EMA. Presiunea nemților ar fi o șansă”, a declarat analistul Bogdan Nicolae.

Cum decurg campaniile de vaccinare

„Startul e greu pentru toata lumea. Germania a vaccinat 165.000… recordul negativ îl au francezii, pentru că strategia lor nu pare a fi cea mai fericită. Nici americanii nu s-au descurcat mai bine cu vaccinarea bătrânilor. Numai că francezii își schimbă strategia, uite, noi…”, a adăugat Bogdan Nicolae.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT