• Luni, la ATI erau internaţi 1.225 de pacienţi cu Covid-19
  • În Bucureşti nu mai erau locuri la ATI, iar în ţară mai erau 20-30 de paturi
  • Cîţu: 1.600 de paturi ar fi un număr suficient pentru cel de-al treilea val

Valul al treilea pune la încercare întregul sistem sanitar. Nu doar că lipsesc paturi la ATI, dar secții întregi de COVID au fost umplute până la refuz.

Luni, în Bucureşti nu mai erau locuri libere la Terapie Intensivă, iar în ţară numărul de paturi disponibile nu trecea de 30.

De exemplu la Iași în Unitatea de Primiri Urgențe a primit un număr mare de pacienți suspecți de Covid, mai exact 40 de persoane pe zi în ultimele 2 gărzi.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

50 % s-au confirmat și 25 % au avut nevoie de ventilație mecanică. Pacienții au vârste cuprinse între 36 și 86 ani.

Raed Arafat a anunţat că, în Bucureşti, vor fi amplasate două unităţi mobile de Terapie Intensivă la Spitalul „Sfântul Ioan” şi la „Victor Babeş”, pe lângă cea care funcţionează, deja, la Institutul „Marius Nasta”.

O altă soluţie pentru rezolvarea crizei ar fi şi detaşarea personalului din zonele cu mai puţină presiune în zonele care necesită mai mult ajutor.

Premierul Florin Cîțu spune că ținta privind paturile de Terapie Intensivă pentru pacienții cu Covid-19 rămâne aceeași, respectiv 1.600, iar experții Ministerului Sănătății trebuie să comunice public în fiecare săptămână care sunt măsurile luate pentru valul trei al pandemiei.