Cu ce sunt diferite protestele din Iran față de manifestațiile din trecut? Reza Pahlavi a devenit unul dintre simbolurile tranziției cerute astăzi de milioane de iranieni

• Manifestațiile de azi reunesc toate clasele sociale și cer căderea regimului.
• Steagul și simbolurile șahului au apărut spontan în marile orașe.
• Iranienii sunt ținuți fără internet de peste 60 de ore.
• Poliția națională a arestat membri cheie ai protestelor din Iran.
• Peste 100 de persoane au fost omorâte, în timpul protestelor.
• Prințul moștenitor Reza Pahlavi cere intensificarea protestelor.
• Armata iraniană a transmis că va interveni pentru controlarea protestelor.
• Proteste pașnice au avut loc și la București, sâmbăta aceasta.

Manifestațiile din Iran, care se află la a 15-a zi, nu sunt primele care zguduie regimul. Reprimate de fiecare dată în sânge, ele renasc azi și sunt, spun analiștii, diferite de toate cele de până acum, dând cu adevărat o speranță privind răsturnarea regimului. Strada a adus în prim-plan și un lider căruia, până de curând, nimeni nu îi dădea vreo șansă: fiul șahului, Reza Pahlavi.

De mai bine de douăzeci și cinci de ani, Republica Islamică Iran este zguduită periodic de valuri de proteste. În 1999, studenții au manifestat împotriva restricțiilor politice și a închiderii presei reformiste. În 2009, „Mișcarea Verde” a scos în stradă milioane de iranieni, după alegeri prezidențiale considerate fraudate. În 2017–2018 și apoi în 2019, revolte provocate de scumpirea vieții și a carburantului au fost reprimate violent. În 2022, moartea tinerei Mahsa Amini în custodia poliției morale a declanșat mișcarea „Femeie, Viață, Libertate”, marcând o ruptură profundă dintre societate și regim.

Manifestațiile izbucnite la 28 decembrie 2025 reprezintă însă un punct de cotitură. Declanșatorul este, în primul rând, economic: prăbușirea rialului, inflația galopantă și explozia costului vieții au lovit direct comercianții și clasele populare.

Spre deosebire de mișcările anterioare, limitate adesea la anumite grupuri, mobilizarea actuală reunește toate categoriile sociale: comercianți, studenți, tineri, familii, minorități etnice. Și revendicările s-au schimbat radical. Nu mai este vorba doar de reforme sau de prețuri, ci de cereri explicite pentru sfârșitul Republicii Islamice și al puterii clerului. Protestul a devenit unul existențial și politic, în pofida unei represiuni mai dure ca oricând.

În acest context, o figură mult timp marginală a ieșit în prim-plan: Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului. Exilat în Statele Unite din 1978, prințul moștenitor și-a intensificat aparițiile publice de la începutul revoltei. La 10 ianuarie, el i-a chemat pe iranieni să ocupe spațiul public cu „simboluri naționale”, pentru a se pregăti de o tranziție politică.

Numele său este acum scandat în stradă, iar portretul său a apărut în piețe din Teheran – un fapt de neimaginat cu puțini ani în urmă. Pentru o parte a tinerilor, Reza Pahlavi întruchipează laicitatea, modernitatea și redeschiderea Iranului către lume.

Mulți manifestanți scandează „Nici șah, nici mollah”, respingând deopotrivă monarhia – care a lăsat amintiri dureroase – și teocrația.

Pentru prima dată din 1979, însă, strada iraniană face să apară o figură clar identificată pentru „după regim”. Fie că este acceptat sau contestat, Reza Pahlavi a devenit unul dintre simbolurile tranziției cerute astăzi de milioane de iranieni.

Cum văd marile puteri implicate în zonă – în special SUA – ziua de după alungarea mollahilor?

Specialiștii în Orientul Mijlociu spun că soluția ar putea fi cea adoptată pentru Venezuela: decapitarea regimului fără schimbarea acestuia. Aducerea în prim-plan a unui „nivel 2”, mai permisiv privind drepturile civile.

Iranul are o populație de 90 de milioane de locuitori, un mozaic etnic. O prăbușire completă a regimului ar putea conduce la război civil și la o destabilizare puternică a regiunii.

Un alt scenariu ar fi susținerea lui Reza Pahlavi, fiul șahului, văzut de cei mai optimiști ca o posibilă soluție de tranziție către o societate deschisă.