• Dupa o carieră în care a câștigat milioane de inimi prin interpretări de excepție, iese acum la iveală o altă latură a starului de cinema
  • Abuzul de alcool și droguri i-au dat peste cap viața și cariera lui Johnny Depp
  • Există multe cazuri de violență domestică în lumea Hollywood-ului

Conform verdictului dat de Curtea din Marea Britanie, Johnny Depp este un „soț violent”, relatează The Guardian.

Deși vestea a venit ca un șoc pentru mulți dintre fanii acestuia, pentru alții nu mai era chiar o noutate – relația dintre Johnny Depp și Amber Heard a început să se înrăutățească acum 4 ani, când actrița a cerut un ordin de restricție temporară împotriva starului, în urma divorțului lor.

În lumea Hollywood-ului, mulți actori faimoși au fost acuzați de hărțuire de orice fel asupra femeilor.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Chiar Sean Connery a fost acuzat că și-a bătut prima nevastă, iar afirmațiile sale din 1965, prin care susținea lovirea femeilor dacă ,,o merită” au stârnit numeroase reacții.

Cu toate acestea, Depp este puțin diferit față de Connery, în sensul că imaginea pe care și-au format-o cei doi de-a lungul carierei a stârnit raportări diferite ale publicului la astfel de incidente.

Regretatul Connery reprezenta ,,masculul Alpha”, așadar publicul său a interpretat diferit multe dintre afirmațiile sale.

În contrast, Johnny Depp a dat în judecată ziarul The Sun când au scris despre el că e „soț violent” – lucru pe care Connery nu l-ar fi făcut.

Johnny Depp, susținut de fani pe rețelele de socializare. Amber Heard, acuzată că a trucat imaginile

Pe rețelele de socializare, fanii lui Johnny Depp au început să militeze pentru nevinovăția acestuia, prin diferite postări și hashtaguri specifice.

Majoritatea au văzut pozele și videoclipurile cu chipul vânăt, lovit al lui Amber Heard. În timp ce unii îi plâng ei de milă, alții o acuză de falsitate și de trucare a imaginilor.

În același timp, există și înregistrări în care Amber Heard îl abuzează verbal pe Johnny Depp. Taberele sunt împărțite.

Vanessa Paradis a spus despre Depp că a fost un soț iubitor

Johnny Depp a fost de la începutul carierei sale iubit de regizori, public și multe femei frumoase, precum Kate Moss, Winona Ryder și Vanessa Paradis – cea din urmă, cu care are doi copii, chiar i-a luat apărarea, susținând că a fost un soț iubitor.

Johnny Depp și Amber Heard, de la dragoste la divorț și ură

Sursa Foto: Profimedia

Să o înecăm înainte să-i dăm foc! O să-i fac praf cadavrul numai să mă asigur că e moartăJohnny Depp

A cunoscut-o pe Amber Heard pe platourile de filmare, s-au îndrăgostit, căsătorit, iar la scurtă vreme, viața a bătut filmul.

Unul dintre mesajele găsite în telefonul lui Depp către actorul Paul Bettany avea legătură cu Amber Heard: „Să o înecăm înainte să-i dăm foc! O să-i fac praf cadavrul numai să mă asigur că e moartă”.

Întrebat de acest mesaj în proces, Johnny Depp a recunoscut că l-a trimis după o ceartă cu Amber Heard, pe motiv că actrița era complet împotriva consumului de alcool și droguri care-l transformau într-un monstru.

Depp, acuzat de manageri în 2018 că a cheltuit 30.000 de dolari pe lună pe băutură

În 2018, întrebat dacă acuzațiile managerilor că ar fi cheltuit 30.000 dolari doar pe băutură într-o lună sunt adevărate, Johnny Depp a răspuns: „E jignitor… am cheltuit mult mai mult”.

Fanii sunt șocați mai ales de decăderea neașteptată a lui Johnny Depp, care a fost întreaga sa carieră consistent în a oferi calitate și profesionalism.

Cu toate acestea, nu trebuie uitate rolurile sale unice și actele de caritate pe care le-a făcut – la un moment dat, a donat 1 milion de dolari spitalului Great Ormond Street în care a fost tratată și fiica sa, iar apoi a continuat să-i viziteze pe copiii bolnavi internați acolo și să le citească povești.