• Raluca Turcan a spus că fotografiile în care apare fără mască la o acțiune de împădurire nu sunt reprezentative.
  • Turcan a mai spus că înainte de a participa la acțiune, fiecare persoană a făcut un test COVID antigen.
  • Raluca Turcan: „Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată. Îmi doresc să rămânem toți prudenți, echilibrați și să trecem cu bine de aceste momente”.

Raluca Turcan a reacționat pe Facebook după ce s-a scris despre ea că s-a înghesuit într-o remorcă cu opt persoane, la numai o zi după ce au fost anunțate noile restricții.

Turcan a scris pe Facebook că are un răspuns foarte clar pentru criticile care i-a fost aduse în cursul serii de 30 martie.

„Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33”, a scris Turcan pe Facebook.

Turcan spune că fotografiile cu ea nepurtând mască nu au fost reprezentative

„Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber.

Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor.

Fotografiile de mai jos întăresc cadrul de înțelegere. Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată. Îmi doresc să rămânem toți prudenți, echilibrați și să trecem cu bine de aceste momente”, a scris Raluca Turcan într-o postare pe Facebook.