Cum a fost demascat un cerșetor la moaștele Sf. Dimitrie. Avea mâinile înfășurate în bandaje

pelerinaj-sfdimitrie

pelerinaj-sfdimitrie

Mâna întinsă care spune minciuni primește sancțiuni. Aceasta este pățania unui bărbat care cerea bani pelerinilor de la moaștele Sfântului Dimitrie din Capitală și care a ajuns să fie demascat de jandarmi.
Pretinsul cerșetor avea mâinile înfășurate în bandaje pline de sânge, dar, când a fost verificat, s-a constatat că nu avea nicio problemă medicală.

Potrivit informațiilor oferite de Jandarmeria Română, bărbatul atrăgea atenția oamenilor din preajma sa, spunând că și-a pierdut degetele și că are nevoie de bani. Însă, mare i-a fost mirarea să vadă că cei cărora le-a cerut ajutorul au solicitat ajutorul SMURD.

„Odată îndepărtate bandajele, s-a constatat că problema nu era de competența medicilor, întrucât degetele erau intacte, astfel că au fost chemați colegii noștri, care au aplicat o amendă contravențională în valoare de 500 de lei”, au transmis jandarmii.

Mai mult decât atât, aceștia au mai transmis și faptul că acest incident este o excepție, pentru că cei mai mulți dintre participanții la pelerinaj au dat dovadă de un „comportament cooperant”.

Exit mobile version