• Donald Trump și-a întrerupt vacanța ca să gestioneze problemele cu Iranul.
  • Trump nu mai e ascultat nici de Congres, chiar dacă e dominat de republicani.
  • Trump și-a petrecut ultimele zile din an la Mar-A-Lago, jucând golf și postând pe Twitter.

Mai sunt două săptămâni și ceva până când Biden își ia funcția în primire,
iar Donald Trump nici nu se gândește să recunoască oficial victoria adversarului. Și-a petrecut ultimele zile într-o stare ciudată, jumătate relaxat la golf, jumătate plin de nervi pe Twitter. Iar Revelionul nu i-a priit deloc.

Două evenimente au fost, pe finalul săptămânii trecute, care au fost foarte importante pentru evoluțiile de la Washington.

Miercuri și vineri au fost două decizii, în Congresul american, care l-au enervat pe Trump, pentru că majoritatea republicanilor din Senat au găsit o cale să negocieze și să stabilească un consens cu democrații.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Două decizii care privesc ajutoarele pentru americani, dar și pentru finanțarea armatei americane.

Cum va fi încheiat transferul de putere

Trump este foarte agitat pentru că mai are de dus încă două bătălii, una dintre ele îl privește personal, este vorba de viitorul lui ca și lider al republicanilor. Va avea nevoie de loialitatea multor republicani din Senatul american pentru a-și asigura puterea și imunitatea, după ce nu va mai fi președinte.

Inaugurarea primei zile a lui Biden la Casa Alba va fi una atipică. Este pentru prima dată când prezența va fi limitată drastic, în contextul pandemiei.

Cele mai multe participări vor fi în zona online. Casa Albă a oferit deja companiilor și indivizilor care vor să participe șasa să contribuie la această campanie de inaugurare.

Cum a petrecut Trump de Revelion

Trump și-a petrecut ultimele zile din an la Mar-A-Lago, jucând golf și postând pe Twitter.

Petrecerea de Anul Nou, de la Mar-A-Lago, a fost un eveniment cu totul ieșit din comun.

Biletele de intrare la eveniment au ajuns să coste chiar și 1.000 de dolari, anul acesta. Se estimează că Donald Trump ar fi încasat 500.000 de dolari de pe urma petrecerii, la care în final nu a mai participat.