Cum a reacționat lumea politică la candidatura lui Nicușor Dan? Lucian Romașcanu: „PSD a fost luat prin surprindere de anunț”

Anunțul lui Nicușor Dan că va candida la președinție i-a prins pe mulți politicieni pe picior greșit. De aici și reacțiile, unele diferite chiar în interiorul aceluiași partid. Ilie Bolojan, președintele PNL, spune că nu exclude o susținere a candidaturii, dar numai după o serie de analize. Bolojan crede că un candidat din partea fiecărui partid ar disipa voturile, ceea ce va favoriza candidatul partidelor anti-sistem.

Însă liberalul Ciprian Ciucu a criticat demersul lui Nicușor Dan și spune că liberalii își doresc un candidat cu șanse reale, pentru că miza este foarte importantă. Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a spus că USR are deja un candidat, în persoana Elenei Lasconi. Candidatura Elenei Lasconi e susținută de cele 1,7 milioane de voturi obținute în primul tur, spune Moșteanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD spune că anunțul lui Nicușor Dan i-a luat prin surprindere pe social-democrați. Lucian Romașcanu mai spune că, dacă coaliția pro-europeană își propune un candidat unic, doar de la USR au acum doi candidați.

Despre decizia primarului general scrie și Politico. Publicația traduce numele Nicușor ca „Little Nick”.

Între timp, coaliția pro-europeană funcționează cu hopuri. USR nu a participat la negocierile de aseară, pe motiv că nu vrea să discute funcțiile în guvern fără un plan de scoatere a României din criză. La negocierile de ieri, Ionuț Moșteanu spune că nu au fost invitați.

Elena Lasconi a mers la Palatul Victoria și le-a spus partenerilor de coaliție că este lipsă de respect să o invite şi să nu invite reprezentanţii USR, iar apoi să spună în toată presă că USR nu vrea să participe.

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat despre candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale că nu exclude o posibilă susținere a acestuia, dar decizia PNL va veni după o serie de „analize”.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a spus, luni, că anunțul candidaturii primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, de a candida la alegerile prezidențiale, a fost unul surprinzător pentru social-democrați. În condițiile în care coaliția pro-europeană vrea să meargă cu un candidat unic la Cotroceni, acum, spune el, „avem doar la USR doi candidați”. Romașcanu a mai spus că primarul general nu are cum să fie independent, ci doar „declarativ”.

Exit mobile version