alephnews Vezi versiunea web

Cum ar arăta UE fără Gen Z? Fără ei, Europa nu doar că ar îmbătrâni statistic, ci ar pierde din voce, vizibilitate și viitor

Orian Alexandru · 9 mai 2025, 18:33

Cum ar arăta UE fără Gen Z? Fără ei, Europa nu doar că ar îmbătrâni statistic, ci ar pierde din voce, vizibilitate și viitor

Uniunea Europeană sărbătorește astăzi ideea de unitate în diversitate. Fără Gen Z, UE ar fi mai analogă decât digitală, mai lentă decât agilă și, poate, mai confortabilă cu status quo-ul decât deschisă spre schimbare.

Tinerii născuți după anul 1997 sunt azi peste 70 de milioane în Europa. Fără ei, Europa nu doar că ar îmbătrâni statistic, ci ar pierde din voce, vizibilitate și viitor.

În 2024, 59% dintre ei au declarat că democrația este o prioritate absolută – confrom Eurobarometru. De asemenea, sunt prima generație cu gândire ecologică în ADN, dar și cei care au dus activismul din stradă în feed-ul de TikTok.

Unii îi văd ca pe niște critici permanenți. Dar poate că, în spiritul lui Erasmus din Rotterdam, care credea într-o Europă unită prin rațiune, educație și spirit tânăr, tocmai asta e menirea lor: să conteste ce e învechit, ca să păstreze ce merită. Fără ei, Erasmus ar fi doar un program dintr-un PDF, și nu o realitate trăită în zeci de orașe, unde identitatea europeană se învață la cafenea, nu la cursul de instituții.