• Sirenele au răsunat toată noaptea în Israel după ce a fost pentru prima dată în istorie atacată de către Iran.
  • Peste 200 de drone și rachete au fost lansate din Iran, iar aliații Hezbollah și Houthi au atacat și ele.
  • Au fost vizate Tel Aviv, Ierusalim și Dimona, orașul din deșert care găzduiește centrala nucleară a Israelului. IDF spune că 99% din drone și rachete au fost interceptate, iar răspunsul ar putea avea loc în termen de 24 de ore.

„Scenariul este verosimil depinde de unde-l privești, pentru că cele două părți direct implicate au 2 conduceri care sunt formațiuni religioase și se intră într-o zonă de logică specifică orientului apropiat în care se amestecă secole de ură și de intoleranță pe bază religioasă. Problema nu este numai la nivelul unei lovituri și a unei contralovituri, merge cu mult mai departe, din punctul meu de vedere, deoarece sunt absolut convins că sunt date deja oridinele din partea Iranului către toate organizațiile islamiste, jihadiste, organizațiile teroriste afiliate, pe care le finanțează de ani și ani de zile corpul de relații externe al gardienilor revoluției. Aici problemele sunt foarte, mari pentru că nu mai este vorba numai de rețelele foarte bine cunoscute din orientul apropiat, ci e vorba despre celulele de mult implantate de ei și în Europa.

În acest caz, devine din ce în ce mai important să fie finalizate în urgență măsurile care trebuie luate pentru a izola aceste celule și a crea o centură de securitate în jurul marilor evenimente care urmează să fie evidente pentru terorism, adică: Olimpiada de vară, Campionatul European de Fotbal. În general, tot ceea ce poate însemna posibilitate de intrare în acțiune a acestor celule teroriste europene.

Întrebarea care se pune și care deocamdată nu este lămurită este: „Cine se mai alătură acestor acțiuni?”. Pentru că au existat 2 comunicate de la Washington: un comunicat direct de susținere al președintelui Joe Biden și un comunicat al Casei Albe în care se spune că are loc o încercare de coordonare între Washington și țările membre din G7 pentru a se găsi un răspuns care să oprească escaladarea.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

În același timp, în acest comunicat se vorbește și despre noua axă a țărilor care susțin Iranul: Siria, Yemen și Irak. Ceea ce înseamnă că este posibil să vedem acolo atacuri foarte rapide și concentrate israeliene pentru că de acolo au plecat dar și din Liban a rachete azi noapte către Israel. Tipologia atacurilor este absolut neobișnuită pentru că iranienii au folosit rachete balistice, drone dar și rachete de croazieră. Trei tipuri de rachete din cele 11 de care se tot vorbește că pot să fie activate în cazul unui atac de mari proporții. Perspectivele nu par deloc roz”, a declarat pentru Aleph News, Cristian Unteanu, analist politic.

Citește și