• Emilian Rusu este preot de mai bine de 30 de ani, în comuna Dăneşti, din Gorj
  • El le explică localnicilor ce este cu această campanie de vaccinare
  • Preotul s-a documentat din broşura trimisă de coordonatori

Când vine vorba de vaccinul anti-COVID, în Biserica Ortodoxă Română se produce o schismă. În timp ce unii preoţi consideră că rugăciunile îi salvează de orice, alţii se închină să le vină mai repede rândul la vaccinare.

Emilian Rusu este preot de mai bine de 30 de ani, în comuna Dăneşti, din Gorj. 16 ani a fost şi primarul localităţii. Din toamnă, s-a reîntors în biserică, iar acum le explică localnicilor ce este cu această campanie de vaccinare. S-a documentat din broşura trimisă de coordonatori. O adaptează, însă, pe înţelesul celor 600 de enoriaşi.

Emilian Rusu – preot în comuna Dăeşti, Gorj: “Este foarte bine făcută, dar este cam mare. Trebuia să explice mai concret, mai precis şi pe cuprins de o pagină.

„Vaccinul este bun. Ştii ce ai păţit. Tu parcă ai fost şi la aparate, te-a ţinut şi la aparate, la oxigen. Te vei vaccina? Părerea mea este că trebuie, că din nou va apărea… Este o altă tulpină“, îi spune preotul unui localnic.

Marian Olaru – locuitor al comunei Dănești: „Nu. Nu am încredere. E prea repede scos. Alţii testează 10 ani acest vaccin.“

Pentru Stelian Barbu, un alt localnic din parohia Dăneşti, ce spune preotul e literă de lege: “Pentru că a fost primar îl cunoaştem aşa, dar pentru că e preot, eu zic că merită atenţia.”

Preotul nu doar la zice, le și face. Emilian Rusu are 70 de ani şi spune că abia aşteaptă să se vaccineze: „Chiar dacă Dumnezeu ne are în pază, ne ocroteşte, trebuie şi noi, la rândul nostru, să avem grijă de noi. Iar dacă medicii spun că acest vaccin este necesar pentru sănătatea noastră, este bine ca acest vaccin să-l facem.”

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
AUR VREA LA GUVERNARE
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
PUTIN VORBEȘTE CU PRESA
ROMÂNII NU MERG ÎN VACANȚE