- Bucureștiul a fost cea mai poluată capitală europeană azi-noapte
- Zonele cele mai afectate au fost Titan și Cercul Militar, potrivit datelor de la Agenția pentru Protecția Mediului
- Specialist waste managment: „Crearea de urgență a unui inel verde în jurul Bucureștiului, asta este primul lucru și cel mai rapid”
Bucureștiul a fost cea mai poluată capitală europeană azi-noapte. Măsurătorile arată că nivelul de poluare a depășit de trei ori normalul. Zonele cele mai afectate au fost Titan și Cercul Militar, potrivit datelor de la Agenția pentru Protecția Mediului.
Advertisment
Și azi dimineață, pe Șoseaua Chitila, indicii de poluare au fost de trei ori mai ridicați decât ar fi fost normal. Pe Aleea Lacul Morii, nivelul a fost depășit cu 250%. Marius Marinoff este specialist în waste management și îți spune ce soluții are Primăria.
Marius Marinoff, specialist waste managment: „Măsurile sunt simple. Crearea de urgență a unui inel verde în jurul Bucureștiului, asta este primul lucru și cel mai rapid. Presupune efectiv să facem o pădure, care să înconjoare Bucureștiul, așa cum avem astăzi o centură a Capitalei în care să fie efectiv păduri unite între ele.”
Recomandări
Dar nu ne trebuie neapărat un proiect atât de mareț pentru a reduce din aerul irespirabil. Soluția poate să vină prin gesturi simple. Un exemplu este colectarea selectivă a deșeurilor. Din păcate, suntem codașii Europei și la acest aspect.
Marius Marinoff, specialist waste managment: „Vreau și eu să am acasă niște saci să pun deșeurile separat, măcar să nu mai ajungă în groapă. Să nu îmi mai genereze din groapă praf, să nu mai genereze emisii. Deja fac un mic pas care nu presupune un proiect atât de grandios.”
Partenerii noștri