- Programul „Casa Eficientă Energetic” va fi disponibil din 15 septembrie
- Poţi primi de la stat, maximum, 15.000 de euro, sub forma unei decontări de 60% din totalul investiţiei pentru casa ta
- Bugetul alocat acestui program este de 430 de milioane de euro şi poate finanţa aproximativ 9.000 de case
Statul promite să te ajute cu economisirea energiei prin programul „Casa Eficientă Energetic” . Poţi primi până la 15.000 de euro dacă ai de gând să îţi izolezi casa, să montezi panouri solare sau o centrală mai eficientă. Doar 60% dintre banii cheltuiţi vor fi decontaţi de stat. 75% dintre casele din România s-ar încadra, teoretic, pentru acest program. Cât te costă rapoartele de care ai nevoie să te înscrii în program, dar şi câţi bani trebuie să dai din buzunarul propriu, îţi explică Mihai Moia, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Eficienţei Energetice în Clădiri.
COSTEL ALEXE, ministrul Mediului: Pentru acest program, bugetul este de 430 de milioane de lei, din aceşti bani vom finanţa eficientizarea energetică pentru circa 9.000 de case din ţara noastră. Fiecare proiect depus, va primi finanţare în cuantum de 60% din costul investiţiei, dar nu mai mult de 15.000 de euro.
MIHAI MOIA, director ROENEF Asociaţia pentru Promovarea Eficienţei Energetice: Restul de 40% reprezintă contribuţia beneficiarului. Undeva între 4.000 de euro şi 10.000 de euro. Un certificat de performanţă energetică ar fi vreo 300 de lei şi un raport de audit, profesionist făcut, costă vreo 600-700 de lei. Un certificat de performanţă energetică ar fi vreo 300 de lei şi un raport de audit, profesionist făcut, costă vreo 600-700 de lei. Beneficiarul trebuie să apeleze la o firmă specializată pentru a pune în operă aceste măsuri. Apoi se face cererea de finanţare şi aplică.
CONDIŢII ELIGIBILITATE PROGRAMUL „CASĂ EFICIENTĂ ENERGETIC” – ÎNSCRIERE ONLINE
- PROPRIETAR FĂRĂ DATORII LA STAT
- CERTIFICAT DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ (CPE iniţial)
- RAPORT AUDIT ENERGETIC AL LOCUINŢEI (cost – aproximativ 300 lei)
- AUDIT ENERGETIC PENTRU EVOLUŢIA ENERGETICĂ A CASEI DUPĂ renovare
DECONTARE 60% de la stat
VARIANTE 9.000 euro /12.000 de euro /15.000 euro
BUGET – 430 MILIOANE EURO – 9.000 case