• Oficialii de la Transporturi au negociat în 2012 lucrările la Magistrala 4
  • În presă se scria că Guvernul nu mai vrea extinderea rețelei de metrou
  • Ca să continue lucrările, s-ar fi primit 4,1 milioane de lei prin contracte fictiv
  • 2 inculpați sunt trimiși în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani
  • Unul dintre negociatori și-a recunoscut vinovăția

În România, și magistralele de metrou se negociază. Hai să-ți povestesc ce s-a mai întâmplat pe la noi. Pe vremea Guvernului Ponta, doi oameni importanți din Ministerul Transporturilor, ar fi cerut, printr-un intermediar, așa cum susțin procurorii DNA, 750.000 de euro de la cel care câștigase licitația.

„În cursul discuției purtate, la care a asistat și Bohâlțeanu Tudor Gabriel, acesta i-a confirmat că lucrările la Magistrala 4 de metrou nu mai reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor, dar că „prioritățile se pot schimba” și, pentru ca finanțarea proiectului să devină prioritară, să ia legătura cu Bohâlțeanu Tudor Gabriel.”, se arată în comunicatul DNA.

Totul ca Guvernul să continue lucrările la Magistrala 4 de Metrou.
Altfel, Executivul n-ar fi fost interesat de această lucrare. Magistrala 4 nu mai reprezintă o prioritate a Guvernului, dar prioritățile se pot schimba, ar fi spus oficialii în discuții.

Negociatorii s-ar fi întâlnit de mai multe ori într-un restaurant din Piața Domenii, din București, ca să stabilească suma. În două luni, prin contracte fictive, s-ar fi dat 750 de mii de euro.

Unul dintre cei implicați și-a recunoscut vinovăția. Dosarul este abia trimis în instanță, așa că n-avem încă o decizie. Preda și Bohâlțeanu sunt, însă, condamnați definitiv la 4 ani și, respectiv, 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în alt dosar al DNA.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT