• Dacă trimiți CV-ul dimineața, ai șanse să primești mai repede un răspuns
  • CV-urile trimise seara s-ar putea să rămână neverificate
  • Specialiștii în HR te sfătuiesc să te preocupi mai mult de conținut decât de oră

Un studiu Talent Works la care au participat peste 1.600 de persoane în căutare de job îți arată cum să faci să primești mai repede un răspuns de la angajator.

Dacă ți-ai finalizat CV-ul și vrei să îl trimiți ține cont și de oră. Dacă îl trimiți între orele 6 și 10 dimineața, șansele să fii contactat cresc cu 13%. Însă, dacă îl trimiți la finalul zilei, șansele să fii chemat la interviu scad la 3%.

Vlad este corporatist. Până să ajungă să se angajeze nu știa de aceste reguli. Însă acum i se par logice. Nici el nu își verifică e-mailurile seara.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

„În corporații, nu știu, în practică sunt niște reguli nescrise, că dimineața, primul lucru pe care îl faci înainte de a-ți bea cafeaua este să îți verifici mailurile. La finalul zilei, poate dacă ești un angajat foarte bun mai faci un check la mailuri și răspunzi la ele.”, a explicat Vlad Nicoară, corporatist.

Specialiștii în HR spun că în ziua de azi, CV-urile sunt gestionate prin aplicații, așa că mai important este conținutul CV-ului, și nu ora la care îl trimiți.

„În general, în multe companii, corporații trebuie să trimiți CV-ul și se încarcă într-o aplicație undeva. Deci nici nu mai contează ora la care trimiți. Da, dacă trimiți un mail pur și simplu către recruiter, orice mail ar fi, că e vorba de un cv, că ești furnizor, orice, normal că dacă trimiți messajul dimineața, ai mai multe șanse să te contacteze”, a menționat Oana Datki, expert HR.