• Guvernul a (re)instituit luni, pentru 30 de zile, starea de alertă
  • Cu cele 3 zile iniţiale din weekend, se fac 33 de zile
  • Parlamentul aprobă azi Hotărîre de Guvern privind starea de alertă, cu mai multe modificări

HG 394/2020 privind starea de alertă a fost publicată luni seară în Monitorul Oficial şi a instituit starea de alertă timp de 30 de zile, pe întreg teritoriul ţării.

În Legea 55/2020, cunoscută ca legea stării de alertă, scrie că starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii.

Totuşi, dacă luăm în calcul şi cele trei zile din weekend (perioada 15-17 mai), în care Guvernul a declarat stare de alertă în baza Hotărării CNSU 24/2020 (document anulat între timp), rezultă un total de 33 de zile de stare de alertă la nivel naţional. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astăzi, Parlamentul va încuviinţa starea de alertă şi măsurile luate prin HG 394/2020, cu mai multe schimbări. Cele mai importante modificări fac referire la obligativitatea Guvernului de a pune la dispoziţie măşti pentru persoanele defavorizate. De asemenea, spitalele trec din nou în subordinea UAT-urilor, iar carantinarea localităţilor se va face pe perioada stării de alertă prin HG.