- CCR a validat alegerile legislative, dar a invalidat primul tur al prezidențialelor.
- Noul Parlament va valida majoritatea parlamentară care va propune prim-ministrul.
- Surse: Ciolacu va fi propus de majoritatea parlamentară pentru funcția de premier.
- Guvernul va include PSD, PNL, USR și UDMR în cadrul unei coaliții largi.
- Bugetul pentru 2025 trebuie să fie unul al constrângerilor.
România se află într-un moment crucial: formarea noului guvern și stabilirea unui program de guvernare care să răspundă realităților economice și sociale.
Cel mai probabil, Marcel Ciolacu va fi propus premier, iar coaliția din spatele său include PSD, PNL, USR și UDMR. Principala provocare rămâne crearea unui program de guvernare echilibrat, având în vedere promisiunile electorale și realitățile economice.
Care sunt principalele provocări pentru programul de guvernare?
„Noi suntem niște oameni făcuți cumva ciudat. Suntem între rațiune și emoție. Tot ceea ce am trăit până acum a fost emoție. Acum revine rațiunea. Rațiunea e că țara nu este într-o situație bună. Nu e deloc bună.
Și atunci, trebuie să vedem care sunt constrângerile care urmează. Constrângerile astea se vor vedea într-un program de guvernare. Acolo lumea va trebui să înțeleagă următorul lucru: tot ce s-a întâmplat în ultimii ani nu a fost corect și că ceva trebuie rezolvat. Aceasta înseamnă tăieri de salarii, tăieri de pensii, lucruri din acestea. Astfel, va fi un an foarte complicat. Nu un an la care toată lumea să sară din picioare”, a declarat Iulian Anghel, senior editor la Ziarul Financiar, pentru Aleph News.