• Alexandru Rafila nu recomandă petreceri cu număr mare de persoane de Revelion
  • Rafila spune că „nu vor fi luate măsuri stupide”

Autoritățile vor discuta subiectul petrecerilor de stradă din perioada Anului Nou și eventualele măsuri în săptămâna ce vine, a precizat duminică ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

„Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înțeleagă că la aceste petreceri, chiar dacă incidența este mică, sau va fi mică în perioada sărbătorilor de iarnă, utilizarea corectă a măștii în spații aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, este absolut obligatorie. Vom avea o presiune suplimentară din cauza tulpinii Omicron și trebuie să înțelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja, nu numai persoanl, dar și pe cei cu care venim în contact”, a spus Rafila.

Ministerul spune că nu recomandă evenimente cu un număr mare de persoane și aglomerații, dar dacă acestea se vor întâmpla, și cadrul legal va permite acest lucru, trebuie să aibă loc în condiții de siguranță. „O incidență scăzută nu reprezintă un element de nerespectare a unor reguli, ci dimpotrivă, un element de păstrare a incidenței scăzute”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Nu vor fi luate măsuri stupide, care să nu poată fi respectate, a adăugat ministrul.