• 350 de voluntari au adunat gunoiul în zona Lacului Morii
  • În doar trei ore au fost adunați sute de saci plini cu gunoi
  • Anul acesta, Lacul Morii va fi iluminat și amenajat cu bănci

Lacul Morii, din sectorul 6 al Capitalei, s-a primenit așa, de primăvară. Trei sute cincizeci de voluntari și angajați ai firmei de salubritate au strâns cam 5000 de saci de gunoi. Asta doar în câteva ore.

Mulți dintre voluntari sunt locatari ai blocurilor de lângă lac, așa că au fost extra-motivați să facă treabă, pentru a avea un loc de promenadă curat.

„E datoria noastră să facem ceva pentru comunitatea în care locuim”, spune unul dintre voluntari.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost și el prezent. S-a declarat mulțumit că în doar câteva ore s-a curățat o mare parte a zonei. Dar este supărat pe locuitorii din zona de case.

„Incredibil de multă mizerie și mizerie lăsată de cei care s-au plimbat pe lac, dar și mai multă mizerie care provine de la casele oamenilor care și-au transformat zona lacului în propria groapă de gunoi. A trebuit să intervenim cu utilaje și cu buldoexcavatoare. O să punem camere video și o să-i monitorizăm”, a declarat primarul Sectorului 6.

După curățenia de primăvară, Lacul Morii urmează să fie iluminat și vor fi instalate bănci. Anul viitor, Primăria promite că insula Lacului Morii va fi amenajată cu spații dedicate activităților culturale și sportive.