- Anularea deciziilor BEC este judecată Secția de Contencios Administrativ.
- Pe 16 decembrie, Curtea Supremă a declinat speța la Curtea de Apel.
- Susținătorii lui Georgescu s-au strâns la Curtea de Apel București.
- „Turul 2, înapoi!”, „Hoții!”, „Alegeri libere”, s-a strigat pe scările instanței.
Judecătorii Curții de Apel București judecă de 3 ore solicitarea lui Călin Georgescu de a se anula deciziile BEC prin care a fost anulat turul 2 de scrutin al alegerilor prezidențiale. Acesta este ultima șansă de atac asupra deciziei CCR de anulare a prezidențialelor din 6 decembrie, după ce Curtea Supremă a decis că nu este competentă să judece în acest caz și a declinat speța.
Advertisment
Ce ar putea decide judecătorii
Această ședință de la Curtea de Apel reprezintă practic ultima șansă a lui Călin Georgescu de a obține ceva prin intermediul justiției din România. Curtea de Apel este a doua cea mai importantă instanță din țară, iar el solicită reluarea alegerilor prezidențiale din momentul în care acestea au fost suspendate, adică din turul al doilea. În acest stadiu, votul începuse deja, iar cei doi finaliști erau Călin Georgescu și Elena Lasconi.
Dacă Curtea de Apel decide astăzi că alegerile prezidențiale trebuie reluate, Guvernul ar fi obligat să le reia din punctul în care au fost oprite, adică din 6 decembrie. Acest lucru ar însemna că nu mai este necesară depunerea unei noi candidaturi de către Georgescu sau alți candidați. Alegerile s-ar desfășura doar între cei doi finaliști, fără să fie reluat întregul proces electoral.
Recomandări
Această decizie este esențială pentru Călin Georgescu, deoarece îl scutește de „bălăcăreala electorală” și de procedura redepunerii candidaturii la Biroul Electoral Central. Există zvonuri conform cărora s-ar putea decide interzicerea candidaturii sale, deși, în noiembrie, i s-a permis să candideze. Așadar, această ședință reprezintă ultima sa șansă.
Decizia Curții de Apel are șanse mici să fie favorabilă, însă precedentul există. În trecut, au existat situații în care Curtea de Apel a obligat Guvernul să reia procesul electoral în anumite localități, de exemplu, atunci când primarul sau alți lideri administrativi au decedat. În ciuda acestor cazuri, șansele rămân reduse.
Este posibil ca astăzi Curtea de Apel să respingă solicitarea lui Georgescu sau să amâne decizia, creând astfel un adevărat haos. Scările Curții de Apel sunt pline de oameni – o situație fără precedent. În interiorul sălii de ședință se află zeci de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători sau opozanți ai lui Georgescu, care transmit live pe diverse platforme, inclusiv TikTok.
Inițial, decizia era programată pentru 13 decembrie, dar Curtea de Apel a decis să o amâne pentru sfârșitul anului. Ședința durează deja de trei ore. Avocata lui Georgescu a cerut recuzarea uneia dintre judecătoare, care este soția unui șef din Direcția Națională Anticorupție. Totuși, judecătoarea a rămas în completul de judecată.
Pe de altă parte, Guvernul Ciolacu nu a adoptat până acum hotărârea de convocare a alegerilor prezidențiale. Dacă ar fi făcut acest lucru astăzi, Biroul Electoral Central ar fi trebuit constituit în noaptea de Revelion, lucru imposibil de realizat. Prin urmare, hotărârea a fost amânată pentru luna ianuarie, iar datele propuse pentru alegeri sunt 23 martie și 6 aprilie.
La sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, va începe din nou procesul electoral, inclusiv depunerea noilor candidaturi. În cazul lui Călin Georgescu, deocamdată nu există nicio interdicție legală care să-i împiedice candidatura. Dacă, însă, Curtea Constituțională intervine cu o decizie contrară, situația s-ar putea schimba.
Citește și
- Revista Time a publicat topul celor mai influente personalități în protecția mediului. Prințul Harry sprijină grupurile de conservare a naturii din Africa
- Studenții au protestat în Piața Victoriei față de schimbările aduse de „Ordonanța Trenuleț”. Președintele Uniunii Studenților din România: „Am fost chemați la negocieri”
- Cum redefinește Generația Z vacanțele de lux? Retreat-urile care promovează sănătatea fizică și psihică sunt favorite
Partenerii noștri