- CEJ a decis în 2020 că Ungaria nu a respectat procedurile UE asupra cetățenilor din terțe țări care intră ilegal.
- Nerespectarea reglementărilor UE reprezintă un precedent extrem de grav, de aceea se aplică suma ridicată a amenzii.
- Viktor Orban a calificat decizia drept inacceptabilă și revoltătoare, iar UE pedepsește Ungaria pentru că nu permite migrația ilegală.
Ungaria a fost amendată cu 200 milioane de euro de Curtea Europeană de Justiție. Guvernul ungar nu s-a conformat deciziei Curții de acum 4 ani privind respectarea politicilor de migrație și azil. Viktor Orban a reacționat furios.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat joi Ungaria să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro şi o amendă cominatorie de un milion de euro pe zi de întârziere pentru că s-a conformat dreptului Uniunii Europene (UE) în domeniul azilului.
Curtea constată că Budapesta nu a aplicat o hotărâte CJUE din decembrie 2020 care condamna Ungaria cu privire la „nerespectarea reglementărilor dreptului Uniunii în privinţa procedurilor acordării unei protecţii internaţionale şi întoarcerii cetăţenilor unor ţări terţe aflaţi în sejur neregulat”.
Curtea a mai hotărât, de asemenea, că Budapesta nu a respectat dreptul migranților care solicitau protecție de a rămâne în Ungaria până la o decizie finală privind recursurile împotriva respingerii și „expulzarea resortisanților țărilor terțe cu ședere ilegală”.
Judecătorii au spus că, făcând acest lucru, Ungaria „nesocotește principiul cooperării sincere” și „se sustrage în mod deliberat aplicarea politicii comune a UE”.
Citește și
- Furtuna a făcut prăpăd în România. 107 localităţi din 20 de judeţe au fost afectate în 24 de ore
- Hamas a respins acordul de pace aprobat de Israel. Gruparea vine cu propriile cereri care să garanteze această acțiune
- Prognoza meteo până la jumătatea lunii iulie. Temperaturi ridicate vor fi în special în sudul ţării