• Dan Barna spune că USR PLUS nu intenționează să iasă de la guvernare, după discuțiile unora dintre miniștri privind schimbarea ministerelor și inclusiv a premierului privind remanierea unor miniștri.
  • Dan Barna a mai spus că în PNL e o competiţie de cine dă mai multe castane USR PLUS.

Dan Barna susţine că în ultima perioadă în PNL este o competiţie de cine dă mai multe castane USR PLUS.

Întrebat despre oportunitatatea ieşirii de la guvernare, după ce candidaţii PNL au lansat atacuri la adresa USR PLUS, Dan Barna susţine că acestea sunt „elemente de retorică de campanie” şi că aşteaptă să treacă luna septembrie.

„În PNL este o competiţie de cine dă mai multe castane USR PLUS. N-am ce să comentez foarte mult, e un lucru pe care îl observăm cu toţii. Aşteptăm să treacă acest super-septembrie în care toate cele trei partide au alegeri şi apoi să ne întoarcem mai asumat pe programul de guvernare şi pe reformele de acolo. Dincolo de asta, sunt elemente de retorică de campanie”, a spus liderul USR PLUS.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Conform acestuia, USR PLUS nu va ieşi de la guvernare cât timp crede că poate să contribuie la schimbarea României.

„Am spus-o: cel mai simplu ar fi să ieşim de la guvernare, numai că românii care au dat credit USR PLUS în Guvernul României şi în Parlament, cu ponderea pe care o avem, ne-au cerut să luptăm pentru România. Cât timp credem că putem să contribuim la schimbarea de care avem nevoie o să continuăm să ducem această luptă”, a mai spus Dan Barna.