• Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seara că persoanele care au trecut prin Covid și care vor să participe la evenimentele-pilot vor fi nevoite să prezinte la intrare adeverințe de la medicul de familie.
  • Vicepremierul Dan Barna spune că sunt mai multe variante prin care să fie verificați participanții la evenimentele-pilot, care vor fi organizate de Ministerul Culturii și Ministerul Sportului.

Acesta susține că Ministerul Culturii are deja un acord cu STS, cu acces la baza de date, astfel încât pur și simplu este scanat CNP-ul și se vede dacă persoana este vaccinată sau nu.

De asemenea, cei care s-au testat pentru Covid pot prezenta o adeverință.

„Oamenii care au trecut prin boală, acolo este un termen prevăzut foarte clar să fi fost de la peste 15 zile până la 90 de zile din momentul în care ai fost confirmat pozitiv, dar pentru asta evident e nevoie de adeverință de la medicul de familie, că alftel n-ai cum, doar pe cuvânt nu e suficient. Trebuie să fi fost înregistrat la DSP. Au existat și cetățeni care, fiind în familii în care unul sau altul aveau Covid, au conștientizat că au făcut și ei, dar n-au mai anunțat DSP. Acele persoane trebuie să vină cu un test”, a spus Dan Barna la Digi24.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vicepremierul a anunțat că abordarea legată de documentele de vaccinare va fi în România aliniată la nivel european. „Că va fi un formular tipizat, puțin probabil, că se folosește ceea ce avem deja, fiecare avem acel certificat, e o dovadă că ai fost vaccinat. Fiecare stat are formularul acesta într-o formă sau alta. (…) România nu va disonantă față de restul Europei. Asta e foarte clar”, a mai spus Dan Barna.

Secretarul de stat Raef Arafat a anunțat luni că Guvernul a adoptat o hotărâre care permite crearea de posibilități în așa fel încât competițiile sportive să se poate desfășura în România cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut COVID-19 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore, sau al unui test antigen, făcut în ultimele 24 de ore.

În aceleași condiții ar urma să se desfășoare și evenimentele-pilot din domeniul cultural.