- Dan Bittman a vorbit despre pandemie, mărturisind că nu își mai dorește să trăiască cu atâtea restricții
- Cântărețul este sceptic privind statisticile autorităților în legătură cu Covid-19
- Numărul cazurilor este „scos din burtă“, consideră Bittman
Dan Bittman și-a spus oful privind situația în care ne trăim viețile în pandemie, într-un interviu la Gândul Live. Artistul pune la îndoială situația prezentată de autorități și susține că „atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni de Covid-19 în România“, dar totuși „e alături de familiile îndurerate“.
„Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie“, adaugă el. În plus, solistul trupei Holograf crede că numărul cazurilor este „scos din burtă“: „Da. Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate și acelea. În primul rând e miza să existe starea asta în care se pot achiziționa tot felul de drăcii fără licitație, și poliția e mulțumită că e lumea liniștită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu. Le doresc însă românilor să gândească cu mintea lor“.
Poate ești curios și ce va face el dacă va fi testat pozitiv cu coronavirus: „Dacă ies pozitiv, mă tratez. Un prieten din SUA a stat o săptămână în casă, s-a tratat de Covid cu aspirină și i-a trecut“.
Dan Bittman: „Tuturor ne e teamă, pentru că s-a inventat un dușman invizibil. Ne e frică de moarte. Mâine o să pună pe clanță o chestie ca să o iau. Mă spăl pe mâini, așa am fost învățat. Eu zic să ne protejăm ca specie, dar să avem mintea la noi, să luăm exemplele coerente și bune“.
Revoltat de faptul că sălile de spectacol sunt închise, el se întreabă retoric „dacă atât de tare ne protejează masca, de ce nu îi lași să vină cu mască la concert“. Recunoscând că „are gura spurcată“, motiv pentru care „își permite să spună orice“, artistul a afirmat: „Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult. Trebuiau făcute zece spitale adevărate, pline de echipamente. Dacă toți dați banii“.
„Cer oficial demisia acestor nenorociți. Trebuia să pice guvernul acesta de zece ori! Toți cei care au organizat desantul penibil, demonstrând că pentru mine e ciumă, pentru alții mumă… Cum adică? Tu asta numești protejarea unei națiuni?“, spune Dan Bittman.