• Danemarca a avertizat că există o amenințare crescută de spionaj venită din partea Rusiei, Chine și Iranului și a altor state, inclusiv în regiunea arctică, unde puterile globale se luptă pentru resurse și rute maritime.
  • Serviciile de Informații ale Danemarcei au transmis că au existat numeroase tentative de spionaj asupra statului danez.
  • Ambasadaroul Rusiei în Danemarca a trimis un e-mail către agenția de presă Reuters și a declarat că raportul care susține afirmațiile anterioare este fals. Acesta mai neagă în totalitate acuzațiile.

Danemarca a avertizat joi în legătură cu o amenințare mărită de spionaj din partea Rusiei, Chinei, Iranului și a altor state, inclusiv în regiunea arctică, unde puterile globale se luptă pentru resurse și rute maritime. Serviciul danez de Securitate și Informații a declarat că au existat numeroase exemple de tentative de spionaj asupra Danemarcei, al cărei rol activ la nivel mondial a contribuit la transformarea sa într-o țintă tentantă.

„Amenințarea din partea activităților de informații străine împotriva Danemarcei, Groenlandei și Insulelor Feroe a crescut în ultimii ani”, a declarat Anders Henriksen, șeful serviciului de contrainformații din cadrul Serviciului danez de securitate și informații, într-un raport.

Groenlanda și Insulele Feroe sunt teritorii suverane aflate în subordinea Regatului Danemarcei și sunt, de asemenea, membre ale forumului Consiliului Arctic. Copenhaga se ocupă de majoritatea chestiunilor lor externe și de securitate.

Recomandări

CE FACI ÎN WEEKEND?
CONTROVERSE ÎN ARTĂ
CE FILME VEZI ÎN WEEKEND?
PREȘEDINȚII SE SUSPENDĂ?
#1 LA CONSUM DE DROGURI
LA CE FESTIVALURI MERGI

Raportul a pus în lumină un incident petrecut în 2019, când o scrisoare falsă, pretins a fi a ministrului de externe al Groenlandei, a fost trimisă unui senator american, în care se spunea că se pregătește un referendum pentru independență.

„Este foarte probabil ca scrisoarea să fi fost fabricată și distribuită pe internet de agenți de influență ruși, care au dorit să creeze confuzie și un posibil conflict între Danemarca, SUA și Groenlanda”, se arată în raport.

Rusia neagă acuzațiile

Într-un e-mail trimis agenției Reuters, ambasadorul Rusiei în Danemarca, Vladimir Barbin, a respins acuzația privind scrisoarea și a declarat că este falsă.

El a legat acuzațiile mai largi împotriva Rusiei de un scandal de spionaj în care Statele Unite ar fi folosit un parteneriat cu unitatea de informații externe a Danemarcei pentru a spiona oficiali de rang înalt din țările vecine, inclusiv pe fostul cancelar german Angela Merkel.

Barbin a declarat că „acuzațiile ar trebui să fie considerate exclusiv drept o operațiune de mușamalizare a scandalului cu autoritățile daneze care au oferit Agenției Naționale de Securitate a SUA acces la cablurile de comunicații care traversează teritoriul danez”.

Zona arctică are o importanță geopolitică tot mai mare. Rusia, China și Statele Unite luptă pentru accesul la resursele naturale, la căile maritime, la cercetare și la zonele strategice din punct de vedere militar.

Prin raportul danez a mai fost transmis faptul că serviciile de informații străine, inclusiv din China, Rusia și Iran, au încercat să intre în contact cu studenți, cercetători și companii pentru a obține informații despre tehnologia și cercetarea daneză.

Reuters a descoperit în noiembrie că un profesor chinez de la Universitatea din Copenhaga a efectuat cercetări genetice cu armata chineză fără a dezvălui legătura.

Raportul de joi a declarat că rolul internațional activ al Danemarcei, membră a NATO, deschiderea societății sale și nivelul ridicat de cunoștințe tehnologice, toate acestea au servit pentru a o face „o țintă atractivă pentru activitățile de informații străine”.

Nici ambasada chineză și nici cea iraniană nu au răspuns la solicitările de comentarii.