- „Dacă de asta s-a înființat CSM în România, este greșit. Delegările, detașările, transferurile procurorilor, judecătorilor și grefierilor le poate face și un reprezentant al Executivului”.
- „CSM are nevoie de rezolvat probleme mult mai grave: cum formează judecătorii, cum formează procurorii, cum le cenzurează pretențiile, cum face să funcționeze sistemul”.
- „Cei din CSM ai pretenții să fie decidenți acolo unde nu pot să fie decidenți. Și acolo unde trebuie să rezolve chestiunile, le amână la nesfârșit sau nu le rezolvă”.
„Să știți că și la CCR dezbaterile sunt tensionate uneori și deciziile se iau cu voci ridicate. Dar până la urmă Curțile Constituționale soluționează problemele. La CSM sunt foarte multe poziționări, de o parte și de alta, și ai impresia că toată activitatea CSM din toată această perioadă este aceea de a ne prezenta cum gândește o facțiune sau alta din CSM”, a declarat fostul judecător CCR, Daniel Morar, în emisiunea OFF/ On The Record, pe Aleph News.
Daniel Morar, care a fost și șef al DNA și șef al Ministerului Public – membru al CSM, susține că ceea ce se întâmplă în Consiliul Superior al Magistraturii de o bună perioadă este greșit:
„În plus, CSM rezolvă detașările, delegările, pe care liniștit poate să le facă un ministru de Justiție sau un procuror general. Deci dacă de asta s-a înființat CSM în România, este greșit. Delegările, detașările, transferurile procurorilor, judecătorilor și grefierilor le poate face și un reprezentant al Executivului. Nu este nevoie de garant. Garantul are nevoie de rezolvat probleme mult mai grave: cum formează judecătorii, cum formează procurorii, cum le cenzurează pretențiile, cum face să funcționeze sistemul. Sistemul este încet, este aglomerat sau nu este aglomerat, până la urmă tot ei trebuie să prezinte soluții. Dar CSM și sistemul judiciar au dreptul să-și exprime părerea, dar nu sunt decidenții. Ei au pretenții – cei din CSM – să fie decidenți acolo unde nu pot să fie decidenți. Și acolo unde trebuie să rezolve chestiunile, le amână la nesfârșit sau nu le rezolvă”