Daune de 1.4 miliarde de euro în Madrid, după furtuna de zăpadă care a șocat o lume întreagă

Filomena a distrus şi câţiva arbori din Gradina Botanică Regală de la Madrid, una din cele mai vechi din Europa.

„Adevărul este că e trist să vezi toţi copacii de care ai avut grijă, pe care i-au crescut cu multă pasiune. Într-o după-amiază să pierzi toată munca pe care ai făcut-o cu pini şi cedri pe care i-ai îndrăgit atât de mult”, a spus Mariano Sanchez, conservator Gradina Botanică Regală.

Ninsorile aduse de Filomena au lăsat peste 1.250 de tone cubice de zăpadă, un fapt nemaivăzut de un secol.

Sursa Foto: Profimedia

Nefiind obişnuiţi cu ierni atât de grele, nici angajaţii primăriei şi nici madrilenii nu au ştiu să cureţe zăpada la timp. Acum maşinile circulă cu greu, iar serviciul de salubritate nu ajunge în toate cartierele.

„Sunt două probleme acum. Neatenţia şi lipsa de comunicare din partea primăriei, care nu cred că ajunge pe toate canalele. Acolo sunt asociaţii de locatari care au pus afişe ca să nu se arunce gunoiul, pentru că nu va fi colectat. Cred că oamenii trebuie atenţionaţi, dar este necesară comunicarea”, a spus Severine, o localnică.

Daunele provocate de Filomena ajung la 1,4 miliarde de euro, iar administraţia regionala cere guvernului să declare Madridul zonă calamitată.

Exit mobile version