- David Frost, ministrul Brexit, a demisionat din guvernul lui Boris Johnson.
- Într-o scrisoare adresată premierului britanic, David Frost spune că „are îngrijorări cu privire la direcția actuală”.
- Boris Johnson: „Ar trebui să fie mândru de serviciul istoric pentru acest guvern și această țară”.
David Frost, ministrul Brexit, a demisionat din guvernul lui Boris Johnson. El a condus negocierile Regatului Unit privind acordul de retragere din UE și Protocolul privind Irlanda de Nord, notează BBC.
Într-o scrisoare adresată lui Boris Johnson, David Frost susține că „Brexitul este acum sigur”, dar are „îngrijorări cu privire la direcția actuală”.
Presa britanică scrie că principalul vector al acestei demisii este nemulțumirea lui David Frost cu privire la restricțiile anti-COVID puse în practică de cabinetul lui Boris Johnson. Legat de acest aspect, el ar fi inclus în scrisoare următorul pasaj: „Sper să ne întoarcem curând pe drumul cel bun și să nu fim tentați de genul de măsuri coercitive pe care le-am văzut în altă parte”.
„Sper că vom ajunge, cât mai repede posibil acolo unde trebuie să ajungem: o economie antreprenorială cu o legislație „ușoară”, cu impozite reduse, la vârful științei moderne și al schimbărilor economice”, se mai arată în mesajul lui David Frost.
Boris Johnson i-a răspuns fostului ministru pentru Brexit, spunând că „ar trebui să fie mândru de serviciul istoric pentru acest guvern și această țară”.
Sursa citată notează că această demisie ar putea înclina balanță negocierilor în favoarea Uniunii Europene în ceea ce privește Protocolul privind Irlanda de Nord.