De ce iubim ce nu putem returna

În alegeri, „rațiunea noastră dispare într-o gaură neagră neuronală”. Asta am învățat de la psihiatrul meu preferat, dr. Kevin Dutton.

Evident nu despre prezidențialele din România vorbește dr. Dutton în  „Arta manipulării”, subcapitolul „De ce iubim lucrurile pe care le urâm (mai ales dacă nu le putem returna)”.

Aștept ca Marele Nicușor să desemneze, în sfârșit, un premier. Aștept chiar cu mai mult interes decât Standard & Poor’s, care ne-a avertizat, încă din 6 mai că, dacă România nu va avea cât mai curând un guvern, ne aruncă la „junk”.  

Înțeleg că în România Onestă (fosta Românie Educată) președintele va convoca mâine încă o rundă de consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare, după cea din 18 mai.

Până mâine, n-am nimic mai bun de făcut decât să-l citez pe Kevin Dutton, care explică de ce iubim ce nu putem returna:

„Gândiți-vă ce se petrece când cumpărați un obiect dintr-un magazin, ajungeți acasă și nu vă mai place, iar apoi când reveniți la magazin descoperiți că acesta nu acceptă retururile. Dacă sunteți la fel ca majoritatea oamenilor, se va petrece următoarea reacție: veți ajunge ca prin minune să credeți că vă place obiectul pe care vi l-ați cumpărat. În timp ce mototoliți chitanța și o aruncați la coș, veți spune: hei, poate nu e chiar atât de rău, ce să zic. Aici nu e însă vorba despre nici o magie, e doar mâna disonanței cognitive”.