De ce NU folosesc americanii vaccinul. SUA va încheia anul vaccinând mult mai puţine persoane decât spera

De pe 14 decembrie a început campania de vaccinare în Statele Unite. Bătaia pentru ser a fost acerbă, guvernatorii s-au supărat pentru că au primit mai puţin vaccin decât se aşteptau, a fost o eroare de planificare. Dar nici cât au primit nu au reuşit să folosească, deşi aveau în plan să imunizeze 20 de milioane de oameni până al sfârşitul anului.

Au venit sărbătorile de iarnă, vremea a fost rea şi vaccinul e greu de gestionat, spun chiar reprezentaţii agenţiilor de sănătate americane. De asta s-au vaccinat doar unul din cinci oameni care ar fi trebuie să primească deja serul. Din aproape 13 milioane de doze de vaccin distribuite, abia în jur de trei milioane au ajuns la cadrele medicale şi bătrănii cărora le erau destinate. Un articol din Financial Times scrie că au fost case de bătrăni şi spitale care nu au vaccinat, pentru că nu erau sigure că au şi doza de rapel.

Şi-au făcut prost planurile, vor rămâne cu vaccinul?

Nu rămân cu vaccinul, speră să tureze motoarele după sărbători. Mai ales că numărul deceselor e din ce în ce mai mare, peste 3700 de oameni au pierdut ieri lupta cu virusul. Previziunile pentru următoarele trei săptămâni în State sunt sumbre peste 80.000 de oameni ar putea muri din cauza noului coronavirus. Provocarea va fi să poată administra 30 de milioane de doze de vaccin în ianuarie şi foarte probabil 50 de milioane în februarie. Dacă te uiţi la cele trei milioane făcute în trei săptămâni îţi dai seama cât de greu va fi de făcut asta.

Şi ce se întâmplă cu vaccinul? Sigur că va mai fi folosit, dar anul viitor. Pe lângă, Agenţiile sanitare americane speră ca noul an să vină cu o accelerare a procesului.

Exit mobile version