• Vladimir Putin încă nu s-a vaccinat anti-Covid
  • Şeful statului nu poate lua parte la studiile clinice
  • Recent, Putin a fost surprins cum tuşeşte insistent în timpul unei şedinţe

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin nu poate fi voluntar pentru vaccinul anti-Covid până la sfârşitul studiilor clinice, relatează agenţia rusă Tass.

„Nu am început încă vaccinarea în masă. Bineînţeles, şeful statului nu poate lua parte la vaccinare ca voluntar”, a explicat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, întrebat de ce Putin nu a primit vaccinul anti-Covid, deja celebrul Sputnik V, până acum.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt, a mai spus că preşedintele nu poate utiliza un vaccin necertificat. Toate procedurile sunt pe cale de a se încheia, iar apoi, dacă Putin consideră că este necesar, va informa public că se va vaccina.

Recomandări

LIDERII SE LUPTĂ CU „TIRIBOȚII”
CUMPERI DIN VENEZUELA? TRUMP TE TAXEAZĂ
DEPARDIEU AJUNGE ÎN INSTANȚĂ
ZELE DENUNȚĂ PROPAGANDA
„O MIȘCARE DE VIOLENȚĂ”
ARE ALTE PRIORITĂȚI

Recent, Vladimir Putin a fost surprins cum tușește insistent în timpul unei ședințe televizate despre coronavirus. Înregistrarea video ar fi fost ulterior editată astfel încât tusea persistentă să pară mai puțin mai gravă. Kremlinul a negat orice speculaţie cum că Putin ar avea Covid.