• Premierul interimar Florin Cîţu susţine că nu există niciun argument pentru a schimba sistemul fiscal, aşa cum a solicitat PSD în timpul negocierilor cu PNL.
  • Nici PSD nu l-a implementat când a fost la guvernare, a adăugat Cîţu.

Declaraţiile au fost sâmbătă înaintea discuţiilor dintre reprezentanţii PNL şi PSD.

„Nu există niciun argument astăzi de a schimba sistemul fiscal şi, repet, acest sistem fiscal pe care îl propune astăzi PSD a fost în programul de guvernare 2017-2019 şi nu s-a implementat ceea ce mie îmi spune că nu se doreşte… Nu văd de ce astăzi trebuie să revenim asupra lor dacă nu au fost aplicate în timpul guvernării PSD”, a declarat Florin Cîţu.

Discuţii sunt şi despre creşterea pensiilor. Trebuie să fie un sistem sustenabil, vom căuta surse de finanţare, dar nu prin majorări de taxe, a explicat Florin Cîţu.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Premierul interimar a mai spus că nu ştie dacă PNRR poate fi renegociat, aşa cum a solicitat PSD.

„Eu ştiu că nu, dacă PSD are influenţă la Comisia Europeană, vom vedea”, a adăugat Florin Cîţu.

Echipele de la PSD şi PNL negociază sâmbătă conţinutul programului de guvernare care va sta la baza viitoarei coaliţii între social-democraţi şi liberali. Ulterior, părţile vor negocia protocolul de guvernare şi componenţa viitorului Guvern.