De ziua sa de naștere, Lukashenko a primit un telefon de la Putin. Cei doi au stabilit să se întâlnească la Moscova

Vladimir Putin l-a felicitat pe Alexander Lukashenko prin telefon, de ziua sa de naștere, și l-a invitat la Moscova, într-o încercare a Kremlinului de arăta suport față de protestele care se desfășoară în Minsk și care cer demisia președintelui Belarusului, relatează Reuters.

Lukashenko, care a împlinit 66 de ani, se confruntă cu proteste de amploare de aproape de săptămâni. Acestea au izbucnit imediat după ce el a câștigat din nou alegerile prezidențiale cu un avans uriaș, iar Svetlana Tihanovskaia, contracandidata acestuia, a declarat că scrutinul a fost fraudat.

„A fost agreată o întâlnire în Moscova în următoarele săptămâni”, se arată într-un comunicat al Kremlinului, imediat după ce convorbirea telefonică dintre cei doi lideri a avut loc.

Telefonic, Putin și Lukashenko au discutat despre necestitatea consolidării relațiilor dintre cele două state.

Belarusul este cel mai apropiat aliat al Rusiei din spațiul ex-sovietic și face parte din strategia de apărare dezvoltată de Moscova. Cu toate acestea, Lukashenko este văzut de către ruși ca un aliat incomod.

Rusia e hotărâtă să acorde sprijin imediat Belarusului, motiv pentru care Putin a înființat o „unitate de forță a poliției în rezervă” la cererea lui Lukashenkom care va fi detașată doar în caz de necesitate.

Uniunea Europeană pregătește sancțiuni Belarusului pentru modul brutal în care a reprimat protestele. În răspuns, Lukashenko a amenințat că va întrerupe rutele de tranzit europene din Belarus, dacă sancțiunile vor fi impuse.

Exit mobile version