Deficitul bugetar a ajuns la doar 1% după primele trei luni ale anului. Veniturile statului au crescut cu 12,3%, iar cheltuielile s-au redus cu 2,8%

- Ministerul de Finanţe a prezentat, într-un comunicat de presă transmis marţi după-amiază, principalele date ale execuţiei bugetare din primele trei luni ale anului.
- Veniturile totale ale statului au fost de 158,76 miliarde de lei, în creştere cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au ajuns la 179,85 miliarde de lei.
- Veniturile din TVA au crescut cu 17,7% în această perioadă, ajungând la 33,63 mld. lei.
Ministerul de Finanţe a prezentat, într-un comunicat de presă transmis marţi după-amiază, principalele date ale execuţiei bugetare din primele trei luni ale anului, scrie Ziarul Financiar.
Astfel, veniturile totale ale statului au fost de 158,76 miliarde de lei, în creştere cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au ajuns la 179,85 miliarde de lei, în scădere cu 2,8% faţă de primele trei luni din 2025.
În aceste condiţii, rezultă un deficit bugetar de 1,03% din PIB în perioada ianuarie–martie.
Veniturile din TVA au crescut cu 17,7% în această perioadă, ajungând la 33,63 mld. lei.
Instituţia arată că rezultatul a fost susţinut de creşterea încasărilor ca urmare a modificării cotelor de TVA în 2025.
Regăsiţi mai jos principalele categorii de cheltuieli şi venituri:
Cheltuieli:
♦ Cheltuielile de personal au fost de 40,85 mld lei, în scădere cu 1,28 mld lei faţă de primul trimestru din 2025.
♦ Cheltuielile cu bunurile şi serviciile au totalizat 23,56 mld lei, în creştere cu 5,8%.
♦ Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 21,67 mld lei, din care 74,92% reprezintă valoarea plăţilor pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile.
♦ Cheltuielile cu dobânzile s-au situat la 13,37 mld lei, cu 0,88 mld lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, menţinându-şi ponderea de 0,7% din PIB.
♦ Cheltuielile cu asistenţa socială au totalizat 63,54 mld lei, în scădere cu 0,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
♦ Cheltuielile cu subvenţiile, în valoare de de 2,83 mld lei, au vizat transportul de călători, sprijinul pentru producătorii agricoli şi schema de compensare la energie pentru consumatorii noncasnici (16,86 mil lei).
♦ Alte cheltuieli au fost de 2,76 miliarde lei, reprezentând burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
♦ Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile au fost de 15,84 mld lei, care cuprind proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 şi cadrului 2021-2027, inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii, din fondul de modernizare, precum şi proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR.
Venituri:
♦ Impozitul pe salarii şi venit a generat încasări de 17,97 mld lei, o creştere de 19%. Această dinamică a fost susţinută de avansul semnificativ al impozitului pe dividende (+53%), dar şi de creşterea impozitului pe salarii (+7,6%), influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale în sectoarele construcţii, agricultură, industria alimentară şi IT.
♦ Contribuţiile de asigurări au totalizat 53,28 mld lei, în creştere cu 7%.
♦ Veniturile din accize au însumat 10,95 mld lei, consemnând o creştere de 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
♦ Sumele rambursate de Uniunea Europeană au înregistrat o creştere semnificativă, ajungând la 13,20 mld lei, în creştere cu 43,5% faţă de primele trei luni ale anului trecut.