Deputat PNL: „2.500 de lei este sporul luat de un director pentru că stă, aparent, în praf”

„Sunt liberal şi vă spun: ceva nu este în regulă cu atâtea sporuri! 2500 de lei este sporul de praf şi condiţii vătămătoare pe care îl primeşte lunar un director din instituţia <Avocatului Poporului> (da, instituţia aceea care în ultimii ani a dovedit că ar trebui să se numească Avocatul Corupţilor şi al cărei singur scop recent pare să fi fost, eliberarea lui Liviu Dragnea din puşcărie şi desfiinţarea DNA). 2500 de lei! Adică un salariu minim pe economie. Sau puţin peste 10 alocaţii majorate. Sau aproape două pensii medii. Şi asta pentru că stă, aparent, în praf. Că de lucrat în condiţii vătămătoare, mă îndoiesc sincer că o face”, afirmă Cristian Băcanu.

El acuză că acordarea de sporuri reprezintă modalitatea prin care „PSD şi-a cumpărat liniştea şi şi-a îmbuibat camarila de partid”.

„Este unul din multele sporuri, plătite din bani publici luaţi de la investiţii în infrastructură, în sănătate, în educaţie şi în alte domenii vitale, cu care PSD şi-a cumpărat liniştea şi şi-a îmbuibat camarila de partid. Şi în mediul privat se lucrează cu calculatorul, dar de spor pentru că îşi obosesc ochii nici nu poate fi vorba. Şi nici de spor de stres. Şi nici de spor de mediu toxic. Şi nici de multe astfel de sporuri, care mai de care mai jignitoare la adresa bunului simţ şi mai agresive cu banul public. Ban pe care îl varsă la buget, lună de lună, cei care lucrează în mediul privat; de cele mai multe ori în stres, în mediu toxic sau în faţa unui calculator. Fără să primească niciun spor, evident! Cred că trebuie să taiem răul din rădăcină şi să punem stop căpuşării bugetului de stat prin astfel de practici PSD-iste”, conchide deputatul Cristian Băcanu.

Exit mobile version