Deputatul PSD Marius Budăi îl critică pe premierul Florin Cîţu pentru nivelul la care a ajuns inflaţia, respectiv 5%: „Domnule Cîţu, dar benzină beţi? Nu de alta, dar şi asta s-a făcut 6 lei”.

„Domnule Cîţu, dar benzină beţi? Nu de alta, dar şi asta s-a făcut 6 lei! Când era senator PNL Cîţu zbiera zilnic, ca din gură de şarpe, că sub PSD creşte inflaţia, iar social-democraţii îndatorează viitorul ţării. Toate acestea în condiţiile în care creşteau alocaţii, salarii şi pensii, iar datoria publică era sub 35% din PIB (astăzi este peste 50% din PIB). De când e Cîţu la Guvern inflaţia a ajuns la 5%, iar ţara e mai datoare ca niciodată în istoria sa recentă. În schimb, veniturile românilor sunt îngheţate, iar preţurile cresc fulminant”, scrie Marius Budăi, pe Facebook.

Poziţia deputatului PSD vine ca urmare a faptului că premierul Florin Cîţu a spus marţi nu ştie cât costă pâinea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nu pot să spun. Nu mănânc pâine. Încerc să nu mănânc pâine”, a răspus Florin Cîţu, marţi, întrebat marţi care este preţul unei franzele sau al unui litru de ulei.