• Elon Musk a afirmat că este pentru „prima dată” când un astfel de eveniment are loc pe rețelele sociale.
  • DeSantis este considerat principalul contracandidat al fostului președinte Donald Trump.
  • Un videoclip de campanie este așteptat.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, își va anunța miercuri candidatura la alegerile prezidențiale din 2024, în timpul unei discuții live pe Twitter, cu Elon Musk, potrivit presei americane, scrie BBC. Guvernatorul face parte din lista de candidați republicani nominalizați pentru cursa prezidențială din 2024.

Musk, directorul general al Twitter, va găzdui un eveniment, numit „Twitter Spaces”, împreună cu DeSantis, la ora locală 18:00 (22:00 cea a României). „Twitter Spaces” este o platformă care permite „creatorilor” să genereze conversații audio pe Twitter. Nu este clar dacă CEO-ul Tesla îl va susține pe guvernatorul din Florida în cadrul campaniei sale. NBC a relatat că evenimentul va fi moderat de antreprenorul în domeniul tehnologiei, David Sacks, un susținător al lui DeSantis.

În lunile următoare, oamenii așteaptă ca Ron să se prezinte asemenea unui politician exemplar, și să aibă cu el o listă de promisiuni politice. La începutul acestei luni, el a adresat critici fostului președinte, Donald Trump, spunând că a guverna nu înseamnă „a construi un brand sau a vorbi pe rețelele de sociale”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Ronald Dion DeSantis este un om politic de origine americană și fost ofițer militar. Acesta ocupă din 2019 funcția de al 46-lea guvernator al statului Florida. Membru al Partidului Republican, DeSantis a reprezentat cel de-al șase-lea district al Congresului din Florida în Camera Reprezentanților a SUA din 2013 și până în 2018.

Citește și: