• Ministerul Sănătății vine cu precizări după reportajul „În grija nimănui: tratăm pandemia cu apă de ploaie”
  • Ministerul Sănătății: „Au fost aplicate 185 de sancțiuni”
  • Jurnaliştii de la Turnul Sfatului au descoperit că mai mulţi dezinfectanţi erau diluaţi.

Ministerul Sănătății a venit cu precizări în scandalul legat de presupusa calitate proastă a substanțelor biocide comercializate. Într-un comunicat oficial, Ministerul a trecut în revistă procedurile de avizare și controalele pe care le-a făcut de la declanșarea pandemiei în România.

„Ministerul Sănătății face următoarele precizări cu privire la aspectele semnalate în reportajul „În grija nimănui: tratăm pandemia cu apă de ploaie, chiar și în spitale. Am descoperit dezinfectanți și cu 0% substanță activă”, publicat în data de 6 iunie a.c., pe www.turnulsfatului.ro:

Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății a solicitat astăzi, 7 iunie a.c., inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galați și DSP Ilfov efectuarea de controale, conform competențelor, la producătorii SC GRANDE GLORIA PRODUCTION SRL, respectiv la producătorul SC G&M 2000 SRL.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cu privire la avizare/autorizare și control, Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății face următoarele precizări:

Produsele biocide (22 de tipuri, inclusiv dezinfectanți pentru suprafețe, pentru mâini, pentru apa potabilă, pentru zona alimentară) sunt puse pe piață în baza unui aviz/autorizație emis/ă de Comisia Națională pentru Produse Biocide, în conformitate cu prevederile:
– Regulamentului nr. 528/2012 privind produsele biocide;
– HG nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările și completări ulterioare;
– Ordinului nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a emis în anul 2020 autorizații temporare de punere pe piață a produselor biocide, pe perioada stării de urgență conform prevederilor art. 10 din Ordonanța militară nr. 4 din 29.03.2020, iar în starea de alertă emit conform prevederilor OUG nr. 70 din 14.05.2020.

Produsele biocide avizate/autorizate sunt postate în Registrul Național al Produselor Biocide, gestionat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Conform reglementărilor naționale, produsele biocide trebuie să dovedească eficacitatea prin prezentarea rapoartelor de testare a eficacității (de ex. bactericidă, fungicid, levuricidă, micobactericidă, virucidă etc.) realizate în laboratoare de specialitate. Aceste eficacități sunt specificate în aviz/autorizație.

Inspectorii sanitari efectuează controale la producători, deținătorii de aviz, distribuitori, utilizatori profesionali (unități sanitare, unități de învățământ, cabinete de înfrumusețare etc.) unde verifică dacă eticheta respectă informațiile din avize și/sau autorizații (concentrații, timpi de acțiune, eficacități etc.), precum și informații privind fișa cu date de securitate. De asemenea, controlul vizează verificarea respectării de către producătorul de biocide a cerințelor privind siguranța și calitatea produselor biocide, furnizarea substanței/substanțelor active, evidențele și raportările.

În trimestrul II 2020 – trimestrul I 2021, inspectorii sanitari au efectuat controale în urma cărora au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide neconforme, în cantitate de 24.144 litri și 467 kg.

Totodată, au fost retrase de la comercializare 263 de produse biocide neconforme, în cantitate de 142.287 litri și 8.845 kg.

Au fost aplicate 185 de sancțiuni, dintre care 127 de amenzi, în valoare totală de 734.500 lei, și 58 de avertismente.

Principalele neconformități identificate de inspectorii sanitari au fost legate de introducerea ilegală pe piață a produselor biocide, etichete care nu respectă prevederile din aviz/autorizație, termene de valabilitate expirate și utilizare necorespunzătoare. 

Conform Metodologiei stabilită anual de INSP în baza Programului Național de Monitorizare a Factorilor Determinanți din Mediul de Viață și Muncă (PN II), se realizează evaluarea eficacității bactericide și fungicide a produselor biocide în laboratoare din cadrul INSP și DSP. 

Precizam faptul că în perioada aprilie – mai 2021, inspectorii sanitari au prelevat probe de produse biocide cu aplicație în sectorul medical și anume antiseptice și dezinfectante chimice folosite în dezinfecția chirurgicală a mâinilor, în vederea evaluării eficacității biocide (bactericide și fungicide), conform Metodologiei stabilită de INSP.”