• CEO-ul AstraZeneca susține că a avut unele probleme de pornire în lanțul de aprovizionare din Marea Britanie
  • Oficialii de la Bruxelles consideră „inacceptabile” întârzierile la livrarea vaccinului Covid-19
  • Șeful AstraZeneca a declarat că lucrează la un vaccin care să fie eficient împotriva tulpinei sud-africane

Nici nu a ajuns bine să fie folosit că deja vaccinul produs de la cei de la AstraZeneca are probleme de comunicare. CEO-ul AstraZeneca susține că a avut unele probleme de pornire în lanțul de aprovizionare din Marea Britanie, dar contractul britanic a fost semnat cu trei luni înainte de contractul UE. Pe de altă parte, reglementarea din partea UE pentru acest vaccin este așteptată abia vineri.

Apogeul scandalului a ieșit la iveală luni. În urmă cu câteva zile, oficialii de la Bruxelles au avut un schimb de replici ce cei de la AstraZeneca, considerând „inacceptabile” întârzierile la livrarea vaccinului Covid-19. Tot atunci, liderii europeni au solicitat „transparență” la exportul în afara UE a dozelor produse în interiorul blocului comunitar.

CEO-ul AstraZeneca susține că Marea Britanie va fi prima care va primi dozele de vaccin, întrucât a respins cererile de a redirecționa o parte din cantitate către UE, relatează The Guardian.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Acordul cu Regatul Unit a fost încheiat în iunie, cu trei luni înainte de cel european”, a spus Pascal Soriot. „După cum vă puteți imagina, guvernul britanic a declarat că lotul care iese din lanțul de aprovizionare britanic va merge mai întâi pentru Marea Britanie. Practic, așa este”, a declarat directorul AstraZeneca.

Oficialii europeni și-au arătat indignarea

Într-un discurs în cadrul Forului Economic Mondial, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a arătat furia față de abordarea AstraZeneca.

„UE și alții au ajutat cu bani la dezvoltarea capacităților de cercetare și a facilităților de producție”, a spus ea. „Europa a investit miliarde pentru a ajuta la dezvoltarea primelor vaccinuri Covid-19 din lume. Pentru a crea un bine comun cu adevărat global. Și acum, companiile trebuie să livreze. Trebuie să-și onoreze obligațiile. ”

Șeful AstraZeneca a ținut să menționeze într-un interviu că gigantul pe care îl conduce lucrează deja cu Oxford la un alt vaccin menit să se adreseze variantei sud-africană a Covid-19, care e semnificativ mai transmisibilă decât celelalte tulpini ale virusului.